Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Lideri pentru Justiție 12 (2021) – apel la candidaturi deschis până la 25 octombrie: 23:59

0

De mai bine de 11 ani de zile, Lideri pentru Justiție aduce împreună juriști din toate ariile dreptului pentru a lucra împreună la o justiție mai sănătoasă prin modelul de leadership și de etică profesională pe care îl aduc în sistem, proiectele implementate împreună sau mentalitatea sănătoasă de conlucrare între profesii.

Lideri pentru Justiție (ediția a 12-a, 2021) este deschis tinerilor juriști între 22 și 35 de ani aflați în primii 5 ani de carieră profesională (judecători, procurori, grefieri, avocați, consilier juridici, notari publici, mediatori, executori judecătorești, juriști în ONG-uri/companii, asistenți universitari, ofițeri de poliție cu studii în drept, etc.) masteranzilor, precum și studenţilor la drept aflați în ultimul an de studiu.

Programul pune accent pe deprinderea abilităților și dezvoltarea cunoștințelor de leadership, o mai bună înțelegere a profesiilor juridice și a sistemului de justiție dar și pe identificarea și implementarea unor soluții concrete pentru probleme punctuale din mediul tău profesional, sistemul de justiție și societate.

Pe parcursul anului 2021, vei lua parte la 6 sesiuni de training, o întâlnire anuală și evenimente interne ale comunității de absolvenți, o vizită de studiu în Germania și proiecte de grup alături de colegii din program!

Dacă vrei să te dezvolți personal și profesional și să te implici activ în schimbarea în bine a sistemului de justiție și a societății în ansamblul ei, trimite-ne candidatura ta și alătură-te comunității noastre de 210 de tineri din toate profesiile juridice din România.

Trimite-ne un CV, o scrisoare de motivaţie de o pagină și un eseu de maxim două pagini în care prezinți o schimbare concretă pe care dorești să o aduci profesiei tale, instituției în care activezi sau sistemului de justiţie în ansamblul său.

Așteptăm candidatura ta la adresa office.rspsoe@kas.de până pe 25 octombrie 2020, ora 23:59.

Vor fi selectaţi 20 de tineri juriști cu potenţial de lideri, motivați să pună umărul la schimbări durabile și dornici să rămână parte activă din comunitatea Lideri pentru Justiție!

Detalii despre procesul de selecție, structura și conținutul programului Lideri pentru Justiție 12 sunt disponibile pe pagina www.kas.de/leadership și pe platforma www.lideripentrujustitie.ro.

Lideri pentru Justiție este implementat de Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.

#LideripentruJustiție #LeadersforJustice #LfJ11 #LfJ12 #ComunitateaLfJ #LfJCommunity #SchimbareaRo #PutereaComunității

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.