LEADERS FOR LIFE, primul program de leadership sustenabil din România

0

WWF-România anunță  lansarea primului program de leadership sustenabil din România, ce a avut loc astăzi, în cadrul conferinţei European CSR Lessons.

Programul Leaders for Life a fost dezvoltat de Trend Consult Group în parteneriat cu WWF România şi a apărut din nevoia de a crea noua generaţie de lideri, care să deţină o abordare strategică, să fie foarte bine conectaţi la provocările mediului de business actual şi să găsească soluţii la problemele economice, respectând, în acelaşi timp, principiile durabilităţii.

 

Adrian_Florea„Profitul, ca unic rezultat pozitiv al unei afaceri, nu mai este suficient. Leaderii de business ai prezentului trebuie să gândească întreaga ecuaţie a impactului social şi de mediu al propriilor acţiuni.” a declarat Adrian Florea, Managing Partner Trend Consult.

Programul  se adresează managerilor ce ocupă poziţii de top și middle în companiile din România şi care doresc să îşi conducă echipele către un profit pe termen lung, pe baza unui avantaj competitiv puternic şi stabil. În cadrul programului de training participanţii vor putea afla despre efectele  deciziilor individuale de afaceri, despre impactul real al business-ului asupra mediului şi societăţii sau cum îşi pot influenţa clienţii şi furnizorii. Totodată, managerii vor avea ocazia să meargă în două zone naturale din România, pentru a se confrunta cu impactul real al deciziilor de business asupra naturii.

„Oricât de multe realizări şi proiecte am avea în conservare şi reconstrucţie ecologică, este foarte greu să ţinem pasul cu ritmul din ce în ce mai accelerat al exploatării resurselor naturale. Implicarea WWF la nivel global este vitală. Dacă ne dorim însă o schimbare cu impact si mai mare şi o stopare a trendului de degradare a naturii, este vital să creăm strategii care nu generează schimbări doar prin restricţii de ordin legislativ pentru industrie, ci mai degrabă ca industria să găsească soluţii constructive în urma cărora să beneficieze toţi actorii din societate. Economia nu este în contradicţie cu natura, dimpotrivă, o economie bine planificată, care pune accentul pe dezvoltarea pe termen mediu şi lung, poate să fie chiar benefică. Dar pentru asta este nevoie să schimbăm gandirea tuturor actorilor, trebuie să fim inovatori şi să învăţăm că a lucra împreună ne face pe toţi mai puternici, nu ne slăbeşte. Programul Leaders for Life oferă o şansă de schimbare reală şi durabilă pentru oameni, industrie şi natură, o iniţiativă de care suntem mândri şi de la care avem aşteptări foarte mari”, a declarat Magor Csibi, director WWF-România. 

Trend Consult Group şi WWF împărtăşesc aceeaşi viziune despre legătura strânsă dintre mediul de afaceri şi dezvoltarea durabilă a societăţii. Expertiza cumulată a celor două organizații acoperă două domenii cu influenţă majoră asupra unei afaceri: dezvoltar­ea abilităţilor de leadership şi utilizarea durabilă a resurselor.

 –––––––––––––––––––-

Mai multe informaţii despre program puteţi găsi aici: wwf.ro/ce_poti_face_/sectorul_de_afaceri/parteneri

Leaders for Life a apărut pe fondul unei tendinţe de conştientizare a problemelor de mediu şi schimbare a paradigmei de business la nivel internaţional. Iată câteva informaţii ce conturează contextul global:

 

„Ca urmare a globalizării, 85% dintre companii au lanţuri de aprovizionare mult mai complexe, ceea ce le face să fie mai vulnerabile atunci când vine vorba de impactul schimbărilor climatice asupra business-ului.” (10 Minutes – Risk ready: New approaches to environmental and social change, Pricewate houseCoopers, 2012)

„38% dintre responsabilii de CSR din companii spun că managerii lor văd sustenabilitatea ca pe un element strategic de luat în considerare pe termen lung, întrucât ei cred că supravieţuirea organizaţiei depinde de disponbilitatea resurselor naturale.” (What CEOs really think about sustainability, Verdantix, 2012)

Despre Trend Consult Group

Trend Consult Group activează pe piaţa de training şi consultanţă românească din anul 2000. Rând pe rând, a obţinut mai multe licenţe internaţionale pentru livrarea unor programe de foarte buna calitate: licenţa Huthwaite International pentru SPIN Selling Skills şi licenţa Eagle’s Flight pentru cursul de învăţare experienţială. Mai multe detalii la: http://trendconsult.ro/

Despre WWF (World Wide Fund for Nature):

Înfiinţată în anul 1961, WWF este cea mai importantă organizaţie internaţională care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează