Lansarea UN Global Compact România

0

The CSR Agency anunță lansarea rețelei Global Compact România (UNGC) la finalul lunii aprilie a acestui an. Rețeaua locală va pune în practică principiile globale ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru setarea unei agende a sustenabilității corporative.

Global Compact a lucrat foarte mult cu Dragoș Tuță și echipa The CSR Agency pentru a coordona eforturile, pentru a recruta companii în sistemul Global Compact și pentru a crea momentul propice lansării unui asemenea birou. Odată lansat, Global Compact Network România va fi recunoscut oficial ca parte din familia Global Compact, alăturându-se unui grup de peste 80 de rețele din întreaga lume”, afirmă Walid Nagi, Head of Local Networks al UN Global Compact.

Lansarea Global Compact Network România se va face cu sprijinul Ambasadei Olandei în România, în cadrul unui eveniment la nivel înalt pentru actuali și potențiali participanți care se vor întâlni cu reprezentanți ai UN Global Compact. Obiectivul acestui eveniment este dezbaterea temelor legate de sustenabilitatea corporativă, dar și aflarea informațiilor legate de beneficiile și oportunitățile oferite de biroul Global Compact Network România. Data exactă şi locul desfăşurării evenimentului vor fi anunţate în scurt timp.

Dragoș Tuță, Managing Partner The CSR Agency, gazda rețelei locale Global Compact, declară:

Dragos_Tuta_The_CSR_AgencyÎi invit în acest efort pe toți managerii organizațiilor care își doresc un mediu economic responsabil și prosper în România. Vom deveni parteneri pentru a putea obține aici profit pe termen lung pentru fiecare organizație în parte, dar și pentru a asigura prosperitatea stakeholderilor cu care interacționăm. Într-un mediu sărac și care nu sprijină dezvoltarea sustenabilă, organizațiile  nu se pot dezvolta sănătos. Majoritatea companiilor multinaționale care au subsidiare în România și care conduc acum locomotiva economică a țării sunt deja semnatare ale celor 10 principii Global Compact. Le așteptăm alături de noi în acest efort pentru a asigura împreună sustenabilitatea mediului economic local. <<Lideri globali – eroi locali>> este sloganul unei companii multinaționale care rezumă cel mai bine îndemnul nostru. De asemenea, sperăm să vedem din ce în ce mai mulți antreprenori români care să își dorească să contribuie la sustenabilitatea economiei chiar <<de acasă>>.

Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Olandei la Bucureşti:

„Încurajăm toate companiile, mari şi mici, locale şi străine, să adere la UN Global Compact prin implementarea pe deplin a  principiilor de CSR în practicile de afaceri de zi cu zi. În ultimii ani, comunitatea internaţională de business a devenit tot mai conştientă de importanţa Responsabilităţii Sociale Corporative, nu doar la nivel de concept ci – mult mai important – ca mod de lucru. Companiile au constatat că principiile de CSR nu favorizează doar planeta şi oamenii, ci şi profiturile. Alături de organizaţiile neguvernamentale, mediul de afaceri a devenit mai ferm în afirmarea preocupării pentru toate aspectele de CSR. Este o evoluţie pozitivă faptul că mediul de afaceri şi cel neguvernamental lucrează împreună în România pentru creşterea nivelului de înţelegere şi implementare a practicilor responsabile în această ţară. Ambasada Olandei sprijină această evoluţie, în calitate de factor guvernamental preocupat să încurajeze şi să înlesnească astfel de practici. Constituirea reţelei locale a UN Global Compact contribuie semnificativ la creşterea nivelului de Responsabilitate Socială Corporativă în România.”

Deja 18 organizații din România sunt semnatare ale celor 10 principii Global Compact, atât companii cât și organizații non-guvernamentale.

Lista organizațiilor care și-au anunțat susținerea pentru lansarea rețelei locale cuprinde: OMV Petrom SA, Raiffeisen Bank România, Coca-Cola Hellenic România, KMG International, Damen Shipyards Galați, Băneasa Developments, Continental România, The CSR Agency, MaiMultVerde și Fundația Galei Societății Civile.

Mai mulți lideri ai acestor organizații și-au exprimat susținerea pentru lansarea biroului local al Global Compact.

Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom spune că: „Aderarea OMV Petrom la UNGC în 2013 a fost un pas firesc pentru o companie pionier și lider în domeniul responsabilității sociale în România. Transparența în raportare este esențială pentru buna funcționare a pieței, iar din 2017 raportarea non-financiară va deveni obligatorie la nivelul UE. Noi interacționam zilnic cu mii de furnizori care acum își asumă un comportament responsabil față de angajați, mediu și comunitățile locale. Mai mult, în calitate de membri UNGC suntem în contact permanent cu marii jucători și avem acces la exemple internaționale de bună practică. Este un exercițiu permanent de învățare, dar și de educare a noastră și a partenerilor noștri în spiritul responsabilității. Personal, cred că succesul economic pe termen lung al unei companii este dat tocmai de capacitatea acesteia de a-și maximiza rolul activ pe care îl are în societate, pe lângă acela de a fi performantă economic. Pe scurt, lumea pe care ne-o dorim trebuie să o construim noi înșine, în fiecare zi.

Alăturarea Raiffeisen Bank la inițiativa de responsabilitate la nivel mondial UN Global Compact este un pas firesc, ce vine în continuarea celor deja făcute de companie în promovarea unor practici de business responsabile. În consecință, am decis totodată să facem parte din grupul de inițiativă ce va înființa o rețea locală UNGC, care, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, sperăm să reunească cât mai multe companii din România preocupate de dezvoltarea durabilă„, spune Steven van Groningen, Președinte și CEO Raiffeisen Bank.

Responsabilitatea socială corporativă este de o mare importanţă pentru grupul Coca-Cola Hellenic şi, implicit pentru operaţiunile locale. Integrarea principiilor sustenabile în activităţile curente, pentru companiile mature, reprezintă un element cheie în dezvoltarea strategiei de afaceri. De aceea, în Coca-Cola HBC România, atât prin activitatea zilnică, cât şi prin proiectele pe care le desfăşurăm, urmărim să atingem cele mai înalte standarde de performanţă operaţională şi să creăm totodată valoare pentru acţionari şi pentru comunitate. Acestea ne ajută să asigurăm un mediu de lucru propice angajaţilor, să ne servim, la standarde înalte, clienţii şi consumatorii, să colaboram bine cu furnizorii. Întotdeauna ne implicăm în proiecte care să aducă valoare în comunităţile în care operăm şi prin care să reducem impactul asupra mediului. Participând la fondarea Reţelei Locale UN Global Compact dorim să ne asumăm rolul de a promova standarde înalte în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea afacerilor în România.”, Jaak Mikkel, General Manager Coca-Cola HBC România.

Birourile rețelelor locale sunt entități independente, care lucrează îndeaproape cu organizația Global Compact a Națiunilor Unite pentru a pune în practică principiile globale ale acesteia la nivel de țară și pentru a le integra cu inițiativele locale în contextul mai larg național și cultural. Rețeaua locală a UNGC sprijină companiile (atât pe cele locale cât și subsidiarele corporațiilor internaționale) care s-au angajat în cadrul Global Compact să respecte implementarea celor 10 principii și să creeze oportunități pentru a conecta mai multe categorii de stakeholderi în rândul unor acțiuni colective.

Am ales echipa The CSR Agency pentru că au făcut o treabă extraordinară în creșterea popularității principiilor Global Compact în România până acum. Au arătat o implicare totală pentru atingerea scopurilor – să creștem sustenabilitatea corporativă în rândul organizațiilor din România și pentru a stabili un birou local aici”, mai spune Walid Nagi, Head of Local Networks al UN Global Compact.

Despre The CSR Agency

Înființată în 2011, The CSR Agency este prima firmă de consultanță în management specializată în CSR și Sustenabilitate din România.

Agenția oferă servicii de consultanță strategică, training și raportare de CSR. De asemenea, echipa de consultanți certificați coordonează proiecte de îmbunătățire a performanțelor non-financiare ale companiilor care conduc la scăderi semnificative în privința costurilor și a riscurilor de business.

În urma parteneriatului cu UN Global Compact agenţia coordonează reţeaua din România a programului.

Vezi: http://www.globalcompactromania.ro și http://www.thecsragency.ro

Despre UN Global Compact

Global Compact este o inițiativă politică strategică a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru companiile care se angajează să îşi alinieze operațiunile și strategiile cu zece principii universal acceptate în domeniile drepturilor omului, muncă, mediu și anti-corupție. Astfel, organizaţiile private, ca motor principal al globalizării, pot contribui la asigurarea că piețele, comerțul, tehnologia și finanțele avansează în moduri care aduc beneficii economiilor și societăților de pretutindeni.

Cu peste 8000 de companii și 4.000 de participanți non-business în peste 160 de țări, Global Compact ajută companiile, indiferent dacă sunt începătoare pe drumul afacerilor responsabile sau campioni recunoscuţi în acest domeniu, să își îndeplinească angajamentele de a opera în mod responsabil și să sprijine societate.

Aprobat de directori executivi ai organizaţiilor private, Global Compact este un cadru practic pentru dezvoltarea, implementarea, precum și divulgarea de politici și practici de sustenabilitate, oferind participanților un spectru larg de practici, instrumente de management și resurse – toate proiectate pentru a ajuta modelelor avansate de afaceri responsabile și a piețelor care le găzduiesc.

Vezi: http://www.unglobalcompact.org

Despre Ambasada Olandei în România

Ambasada Olandei promovează interesele olandeze în România şi Republica Moldova. În acest sens, Ambasada întreţine relaţii cu Guvernul, Parlamentul, mediul de afaceri şi cu societatea, şi promovează activ dezvoltarea mediului de afaceri şi lupta împotriva corupţiei.

Responsabilitatea Socială Corporativă (CSR) reprezintă pentru Ambasadă o temă centrală, trans-sectorială, relevantă atât pentru politicile şi afacerile olandeze prezente în România, cât şi pentru mediul de afaceri în general. Acesta este motivul pentru care Ambasada Olandei contribuie la dezvoltarea şi lansarea reţelei locale a UN Global Compact în România, cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare şi înţelegere a practicilor de CSR printre membrii săi, de a-i convinge să îşi alinieze operaţiunile şi strategiile la cele zece principii universal acceptate în domeniul drepturilor omului, dreptului muncii, protecţiei mediului şi luptei anti-corupţie.

Vezi: romania.nlembassy.org

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează