Lansare Concurs: Premiile pentru Excelență Academică în Străinătate, Ediția a V-a

0

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) anunță lansarea concursului pentru „Premiile de Excelență Academică în Străinătate”, ce vor fi decernate, ca în fiecare an, în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate.

Performanță și excelență în educație. Pentru al cincilea an consecutiv, LSRS continuă să promoveze tinerii români ale căror realizări academice și extra-curriculare au atins nivelul de excelență pe plan internațional.

Categorii de premii. Premiile vor fi acordate studenților români cu experiență academică la cel mai înalt nivel, la următoarele categorii: „Studentul Român al Anului din America de Nord” (un premiu pentru nivelul universitar și un premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului din Europa” (un premiu pentru nivelul universitar și un premiu pentru nivelul post-universitar), „Studentul Român al Anului de pe Alte Continente”, „Studentul Român Erasmus al Anului”, „Studentul Anului în România”, „Premiul Special în Arte”. Toate candidaturile, cu excepția celei pentru „Studentul Anului în România”, vor participa automat în competiția pentru Marele Premiu „Studentul Român al Anului”.

Condiții de participare. Pentru a candida la una dintre secțiuni, tinerii interesați sunt invitați să trimită CV-ul lor și o scurtă autodescriere (maxim 150 de cuvinte) la adresa de e-mail studentulanului@lsrs.ro.

Pentru categoria Studentul Român Erasmus al Anului, documentele necesare sunt CV-ul, o autodescriere și formularul de candidatură „Call for Applications Erasmus” (se va descărca de pe website-ul gala.lsrs.ro ). Acestea vor fi trimise la adresa erasmus@lsrs.ro.

LSRS va oferi, și în acest an, un Premiu Special în Arte. Acest premiu va fi jurizat de către experți consacrați în acest domeniu și se adresează studenților români din străinătate cu rezultate excepționale în domeniul artistic.

Pentru Marele Premiu sunt eligibili toți studenții români care au studiat în anul universitar 2012-2013 în străinătate, indiferent de aria geografică și domeniul de studiu.

Candidații se pot înscrie în concurs online, până la data de 15 noiembrie 2013. Pentru mai multe detalii, aceștia sunt invitați să consulte documentele complete despre competiție și despre procedura de înscriere pe website-ul evenimentului: http://gala.lsrs.ro.

 

Ca în fiecare an, din juriul Galei vor face parte personalități de renume din mediile academic și profesional din România. Premiile vor fi înmânate câștigătorilor în cadrul Galei Studenților Români din Străinătate ce va avea loc în data de 8 ianuarie 2014, la București.

Gala Studenților Români din Străinătate, ediția a V-a (2014), marchează totodată aniversarea a cinci ani de activitate a LSRS. Prin proiectele derulate, LSRS oferă studenților români din străinătate un cadru de dialog și recunoaștere, susținându-le interesele și promovându-le meritele în societatea românească. Totodată, LSRS încurajează păstrarea legăturii cu România și promovarea unei imagini pozitive a țării noastre în lume, prin intermediul acestor modele de excelență și profesionalism.

 Banner Gala LSRS 2014

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune.

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.

Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează