„Kowalski”, de Andrei Crețulescu, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Zagreb

0

Regizorul Andrei Crețulescu a primit, sâmbătă seară, trofeul Golden Pram/Landoul de Aur pentru scurtmetrajul „Kowalski”, selecționat în competiția oficială a celei de-a 12-a ediții a Festivalului de Film de la Zagreb, Croația.

Juriul format din producătorul Čedomir Kolar (laureat cu Oscar pentru filmul „No Man’s Land” în regia lui Danis Tanović), regizorul Konstantin Bojanov și directorul de imagine César Charlone (colaborator îndelungat al lui Fernando Meirelles și nominalizat la Oscar pentru imaginea filmului „City Of God”) și-a motivat alegerea spunând că scurtmetrajul românesc oferă „17 minute de plăcere pură – dialoguri superbe, interpretare şi regie de zile mari. Şi demostrează faptul că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime”.

 Kowalski

„Kowalski” este cel de-al doilea scurtmetraj scris și regizat de Andrei Crețulescu. Filmul a mai fost prezentat în competiția „Zilele Filmului Românesc” de la TIFF și în competiția internațională de scurtmetraj a Festivalului de la Varșovia și va mai fi proiectat în noiembrie la Leeds, în cadrul unui Focus „Romanian Shorts”, și în decembrie la New York, în cadrul festivalului Making Waves. „Kowalski” va putea fi văzut în cinematografele din România la finalul lunii noiembrie, în cadrul omnibusului „Scurt / 4: Istorii de Inimă neagră”. Filmul este o producție independentă realizată în colaborare de companiile Kinosseur, Wearebasca, Digital Cube, Dakino și Chainsaw Europe, și îi are drept protagoniști pe Andi Vasluianu, Dorian Boguță, Șerban Pavlu plus, într-o apariție specială, Rodica Lazăr. Din echipa filmului au făcut parte Andrei Butică (imagine), Cătălin Cristuțiu (montaj), Cristian Tarnovețchi (sunet), Marius Leftărache (sound design) și Mălina Ionescu și Alexandra Alma Ungureanu (scenografie). Producători sunt Andrei Crețulescu și Claudiu Mitcu, co-producători – Dan Chișu și Eugen Kelemen.

Andrei Crețulescu a terminat recent filmările pentru cel de-al treilea scurtmetraj independent al său, „Ramona”, care încheie, violent și în aceeași formulă, „trilogia” începută cu „Bad Penny” și continuată cu „Kowalski”, și se află în preproducție cu două noi proiecte, scurtmetrajul „Șapte luni mai târziu” și lungmetrajul „Charlton Heston”.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează