Iulian Tănase, premiat la Concursul literar „1+1+1=1 Trinitate” din Austria

0

Un fragment din romanul lui Iulian Tănase „Oase migratoare“, încă nepublicat, a fost selectat dintre 400 de texte primite de către Kulturzentrum bei den Minoriten (Graz, Austria), organizatorii evenimentului.

35 de texte din cele 400 au intrat în finală și au fost evaluate de un juriu format din: Alida Bremer, Hubert Gaisbauer, Fabjan Hafner, Barbara Sax şi Alexander Sitzman. Aceștia au decis să ofere trei premii întâi autorilor: Helwig Brunner (Austria), Juliane Link (Germania) şi Iulian Tănase (România).

 

Suprarealitatea caracterizează al treilea text premiat, al autorului român Iulian Tănase, care prezintă în metafore şi imagini îndrăzneţe cum trei oase transmigratoare devin un suflet, scoţând astfel la iveală concepte ale gândirii şi limbajului pline de savoare, procedeu prin care contradictoriul enunţ 1+1+1=1, considerat fals din perspectivă ştiinţifică, este reflectat riguros“, justifică juriul decizia pe pagina oficială a concursului „1+1+1=1 Trinitate“.

 

Textele premiate vor fi publicate într-un volum colectiv, alături de textele altor scriitori invitaţi. Volumul va fi ilustrat cu lucrări pe tema trinității.

Decernarea premiilor va avea loc pe 20 iunie, în Graz, la Kulturzentrum bei den Minoriten. Fiecare dintre premianți intră și în posesia unui cec de 3000 de euro.

Iulian Tănase, născut la 3 septembrie 1973, redactor al revistei Kamikaze, este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2003.

Printre cărțile publicate se numără: Îngerotica, Poeme pentru orice eventualitate, Iubitafizica, Sora exactă, Înainte / după – 52 de apariții trans-vizuale generate de hazard (în colaborare cu Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu și Sasha Vlad), Borbro Obs Kabupaten Feen Duamaa Jumah Ek-Yolo Serliq Burcep Sodhi Lecade Epona Snijngad (împreună cu Sasha Vlad), Ochiul Exploziv, Trusa instalatorului de umbre (împreună cu Dan Stanciu), Abisa, Adora.

 

Iulian Tănase este coordonator, împreună cu Dan Stanciu, al publicației “Athanor. Caietele Fundației Gellu Naum”.

În 2008 a participat ca visiting writer la International Writers Workshop care a avut loc la Hong Kong. De asemenea, a participat în 2007 și 2008 la London International Festival of Surrealism.

În 2009 primește Premiul Hubert Burda pentru poezie.

Texte de-ale sale au fost traduse în germană, franceză, engleză, slovenă, chineză, esperanto.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează