Invitatie la “Dar din dor”, o zi de fapte bune!

6

 Invitatie la “Dar din dor” – o zi de fapte bune – ediţia a doua

Dacă în cutia poştală găseşti 10 lei adevăraţi (în loc de facturi), pe birou te aşteaptă un coş cu fructe proaspete (mereu uiţi să îţi cumperi!) şi ţi se pare că necunoscuţii se poartă prea frumos cu tine … înseamnă că e 27 iulie –  International Kindness Project Day – versiunea românească.

Duminică, 27 iulie 2014, va fi în toată România sărbătoarea gesturilor întâmplătoare de bunătate („random acts of kindness”), inspirate de amintirea unei persoane dragi pierdute.

International Kindness Project_card

27 iulie – random acts of kindness in toata tara

Această zi se dorește a fi o formă de terapie pentru cei care duc dor greu și totuși găsesc puterea să transforme dorul în dar și să îi dea un nou sens. Dar este și o reamintire că noi toți suntem prea grăbiți şi prea speriați ca să ne mai bucure lucrurile mici. E … Crăciun în mijlocul verii”, spune Mihaela Vlad, din partea Asociației “Există viață după doliu”, care s-a ocupat şi în 2013 de acest proiect.

Toţi românii sunt invitaţi își ia inima în dinți și să facă un dar cuiva, la întâmplare, poate chiar anonim (pe furiș): un CD cu muzică, un zmeu sau balon, un evantai sau poate un bilet la un spectacol. Primitorii vor ști că gestul este necondiționat, pentru că lângă dar va fi și un cartonaș special, cu numele persoanei care nu mai este printre noi şi care a inspirat acest gest frumos. Pe site-ul asociației găsim idei de daruri şi cartonașe.

Campania “Dar din dor” nu oferă premii sau recompense şi nu e necesară o înscriere oficială. Toți cei care aleg să se implice, în orice oraş s-ar afla, sunt încurajați să trimită asociației fotografii sau înregistrări video, ca mărturii că binele există şi e printre noi, iar viaţa nu e aşa de gri cum pare uneori.

În 2013, peste 100 de români s-au implicat, lăsând daruri anonime la uşi, în spitale, pe bănci în parc. Evenimentul este parte din International Kindness Project Day – MISS Foundation, care se derulează cu succes în SUA din 1996.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

6 comentarii

  1. avatar
    Mihai Ramniceanu on

    Florin Ghindă este unul din cei ce sporește entropia: el nu a auzit de Moșii de vară, el promovează întotdeauna tradiții străine de neamul și obiceiurile noastre – vezi așazisul proiect de mai sus.
    Ce educă el (ce elucubrație mai e și asta: educator de emoție ?!?!?!? și gîndire pozitivă ?!?!?!?), Dumnezeu cu mila.
    Cîtă atenție acordă conceptelor și informațiilor pe care le vehiculează ?
    Se vede mai sus: Random Acts NU înseamnă gesturi întîmplătoare, ci gesturi ALEATORII – cu totul altceva !
    Dar ce mai contează, cîtă vreme ne aflăm pe platforma de educație pozitivă…..

  2. avatar

    Buna ziua, domnule Ramniceanu,
    Am citit comentariul dumneavoastra. Cred ca toti romanii cunosc sarbatoarea Mosilor de Vara, dar existenta acestei sarbatori nu inseamna ca nu ii putem comemora pe cei dragi si in alte momente din an, in feluri diferite, cat timp nu fac rau nimanui.
    Intre „din intamplare” (intamplator) si „la intamplare” (aleatoriu) exista intr-adevar o diferenta de sens. O vom avea in vedere si va multumesc.

    Mihaela Vlad
    coordonator Asociatia „Exista viata dupa doliu!”

  3. avatar
    MihaiRamniceanu on

    Bună seara doamnă Vlad,

    văd că a existat reacție la mesajul de mai sus.
    Întrebări, răspunsuri, sugestii:
    1. pentru ce titlul în engleză ? Limba română nu mai poate defini un prăpădit de concept ca cel din titlul
    articolului ?
    Ba da, sigur că poate, numai că aici este vorba despre o altă formă fără fond (a cîta) care ne inundă pînă la
    sufocare, determinîndu-ne să nu mai știm cine sîntem.
    2. Moșii de vară nu sînt o sărbătoare, ci un praznic – este un lucru elementar de cultură și civilizație
    Românească…
    3. A NU FACE RĂU(vezi răspunsul dumneavoastră de mai sus) NU ÎNSEAMNĂ A FACE BINE, DAR A NU FACE
    BINE ÎNSEAMNĂ A FACE RĂU !!! Nu tot ce este de import este benefic, nu tot ce este/pare interesant este
    benefic. Dar, avînd în vedere superficialitatea cu care vă implicați în susținerea unor cauze care au la bază
    forme fără fond, deși adevărul este cel pe care vi l-am înfățișat mai sus, există destui/destule care să ne ducă
    de rîpă punîndu-se pe ei înșiși zălog pentru ca în România să existe din ce în ce mai multe forme fără fond și
    din ce în ce mai puține adevăruri și practici specific românești, din cele care trebuie să rămînă peste ani ȘI
    generațiilor care vin după noi …
    4. Vă sugerez:
    a. să conștientizați corect și deplin ce vă revine de făcut/organizat prin asociația al cărei mesaj e postat mai
    sus
    b.să încercați să ajutați persoanele care vi se adresează în acest sens să conștientizeze lecția/lecțiile de
    viață care, neparcurse la timp și în totalitate, au condus la despărțiri premature
    c. să încercați un răspuns pertinent la întreabrea: cîte cupluri se mai căsătoresc din IUBIRE ? De cînd
    durează asta ? De ce se întîmlă așa ceva ?Nu cumva asta este cauza majoră pentru care suferă și cei/cele
    din categoria persoanelor de care vă ocupați ?
    d. cum să înțeleagă altfel ce li s-a întîmplat și li se întîmplă ?

    Mă opresc deocamdată aici, sugerîndu-vă să vă implicați (verbal, scris, etc) numai în cunoștință de cauză…

  4. avatar

    Buna ziua domnule MIHAI RAMNICEANU.

    Mulțumim pentru mesaj și mulțumim că existați. Pentru persoane ca Dumneavoastră a fost gândită această platformă 🙂

  5. avatar
    Mihai Ramniceanu on

    Bună ziua domnule Florin Ghindă,

    știu să deosebesc o urare firească de una rezultată din efortul de a menține un minim standard public de postare.
    Cît privește continuarea, dacă această platformă ar fi fost gîndită pentru oameni ca mine, nu aș fi avut ce și de ce
    să comentez a corecție.
    Iată că pozitiv NU înseamnă și benefic (vezi mai sus).
    În rest, să ne ferească Dumnezeu de tot felul de logici (aproape pe nesimțite) deviante.

Comentează