Interviuri cu studenti romani ai unor universitati de elita din strainatate

0

„Facem mereu ce ne spun alţii în loc să facem ce vrem noi cu adevărat. La nivel de valori, tocmai acest lucru îl făcea şi sistemul educaţional comunist: înregimenta, în loc să elibereze; închidea în loc să deschidă; pedepsea în loc să încurajeze.”

România Liberă, în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), a lansat o serie de interviuri cu studenţi români ai unor universităţi de elită din străinătate, care, după finalizarea studiilor, au decis să se întoarcă în ţară şi să participe activ la dezvoltarea României.

Primul interviu prezintă povestea lui Marian Staş.
PS:Multumim Oana Petria!

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează