Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

În 2021 se împlinesc 100 de ani de la descoperirea insulinei, o descoperire care a dat startul unui secol de inovații în îngrijirea diabetului

0

DIABETUL ȘI INOVAȚIILE DIN ULTIMUL SECOL

 În 2021 se împlinesc 100 de ani de la descoperirea insulinei, o descoperire care a dat startul unui secol de inovații în îngrijirea diabetului. În ianuarie 1922 prima persoană – un tânăr de 14 ani cu diabet de tip 1- primea prima injecție de insulină.

Cu această ocazie, comunitatea RoDiabet și Novo Nordisk România au organizat un eveniment pentru presă la care au participat Prof. Univ. Dr. Doina Catrinoiu, medic primar specializarea Diabet, Nutritie, boli metabolice, Șef Secție Clinică Medicală Spitalul de Urgență Constanța, reprezentanți ai pacienților, dar și reprezentanți ai companiilor farmaceutice care cercetează continuu în acest domeniu.

Din 1921, de când a fost descoperită însulina, lucrurile au evoluat rapid în terapia insulinei, astfel că în 1946 apare prima insulină cu acțiune prelungită, în 1955 apare insulina lente, iar un moment extrem de important este 1982 când apare prima insulină monocomponent, adică o insulină înalt purificată, astfel încât reacțiile adverse legate de utilizare insulinei au fost mult reduse. Poate că insulina nu ar fi fost atât de ușor acceptată de medici și pacienți dacă în timp nu ar fi apărut și niște dispozitive de administrare – în 1985 a apărut primul pen de insulină”, a explicat Prof. Dr. Doina Catrinoiu. Aceasta a vorbit și despre descoperirile ulterioare printre care clasa terapeutică GLP-1 și terapia orală GLP-1, destinate în principal diabetului de tip 2 și care permit un control mai bun al bolii și un control al afectărilor cardiovasculare.

Datele oficiale arată că în lume sunt peste 371 de milioane de pacienți cu diabet. În România 1 din 10 persoane suferă de diabet. 2 din 10 pacienți nu au mai fost la diabetolog în ultimul an, 4 din 10 pacienți nu se tratează, iar numai costul complicațiilor diabetului se ridică anual la 581 milioane de euro în România.

Din păcate aceste lucruri ne fac să ne gândim că este important să ne unim eforturile pentru controlul bolii și pentru cercetarea de noi terapii. Pandemia a evidențiat amploarea bolilor cornice, de aceea este necesar să ne implicăm cu toții pentru o coordonare cât mai corectă. Pacientul cu diabet are riscul cel mai mare de a se infecta cu SARS-CoV-2. La pacienții cu echilibru metabolic slab, rata de deces este foarte mare”, a mai spus Prof. Dr. Doina Catrinoiu.

Aceasta a precizat că eforturile trebuie să fie îndreptate în două direcții: prevenția – prin stabilirea modului de implementare a Legii Preveției în Diabet, aprobată de Parlament în noiembrie 2020, și managementul diabetului prin accesul la timp la terapii noi în diabetul de tip 1 și în diabetul de tip 2.

Cu privire la prevenție, o măsură foarte importantă este implementarea Registrului pacienților, pentru că va ajuta să înțelegem mai bine datele din diabet, precum numărul de pacienți, ce nevoi au, care sunt complicațiile asociate.

La eveniment a participat și Ionuț Drăgan, pacient cu diabet de 25 de ani și fondatorul asociației Sport & Diabetes, care a povestit experiența sa din această perioadă și cum a reușit să-și țină boala sub control dar și să-și continue antrenamentele. Ionuț este unul dintre cicilștii care concurează sub motto-ul Changing Diabetes, un exemplu că pacienții cu diabet pot face performațe extraordinare.

Pe lângă eforturile extraordinare de cercetare ale companiilor farmaceutice în domeniul COVID-19, a fost important ca industria să continue să furnizeze și soluții pentru celelalte boli cronice, a afirmat Cecilia Radu, Director General Novo Nordisk România.

În perioada aceasta am fost extrem de determinați să facem o schimbare. Acum un an principala preocupare a fost să ne asigurăm că medicația pentru diabet este disponibilă. Din fericire Novo Nordisk are un sistem logistic bine pus la punct și a reușit să asigure necesarul de terapii. Novo Nordisk este lider mondial în insuline, de aceea misiunea a fost foarte importantă. Al doilea lucru a fost să sprijinim medicii diabetologi din întreaga țară cu echipamente de protecție, astfel încât să poată continua activitatea și mai ales consultațiile cu pacienții”, a declarat Cecilia Radu.

De asemenea, am fost bucuroși să oferim pacienților români cu diabet aceste medicamente noi, despre care vorbea doamna profesor Catrinoiu, într-un an foarte dificil cum a fost 2020”, a mai spus Cecilia Radu.

Aceasta a vorbit și despre importanța educației și a proiectelor de informare dedicate pacienților dezvoltate în parteneriat cu asociațiile de pacienți, prin Formul Român de Diabet.

Despre RoDiabet

RoDiabet.ro este platforma digitală dedicată comunității de diabet, dezvoltată de Oameni și Companii din noiembrie 2018 ca o sursă de informare și educație în domeniul diabetului, a impactului diabetului în societate. Avizată de specialiști, platforma trimite săptămânal un rezumat al celor mai importante informații postate către cei peste 800 abonați.  

Despre Novo Nordisk

Novo Nordisk este o companie farmaceutică globală, fondată în 1923, cu sediul central în Danemarca. Scopul nostru este de a determina schimbări pentru a învinge diabetul și alte boli cronice grave, cum ar fi obezitatea, boli rare de sânge și tulburări endocrine. Facem acest lucru prin descoperiri științifice de pionierat, prin extinderea accesului la medicamentele noastre și căutând soluții pentru prevenirea și, în cele din urmă, vindecarea bolilor. Novo Nordisk are aproximativ 44.000 de angajați în 80 de țări, produsele companiei fiind prezente în aproximativ 170 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați novonordisk.com, Facebook, Twitter, LinkedIn, YouTube.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.