Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

În 2020, BNI România a avut un an cât 6

0

La BNI România – cea mai mare comunitate de business networking din România – 2020 a fost un an an cât 6. Un an care a pus business intrenațional pe jar, dar prin care una dintre cele mai dinamice francize din România a reușit să navigheze cu succes. Detaliile care traduc succesul BNI sunt la vedere – o creștere a comunității cu încă 6 grupuri regionale de business networking – 4 deja lansate – Cluj, Brăila/Galați, Sibiu și București – și încă doua aflate în pregătire, Bacău și Timișoara.

Tot la capitolul reușite se adaugă si creșterea cifrei de afaceri a BNI România, cea mai mare comunitate de business networking, condusă de Manuela Voicilă, prima femeie certificată oficial ca expert în francize de către CFE ( Certified Franchise Executive). Franciza a generat prin intermediul membrilor săi o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro doar în primele 6 luni ale anului, pentru ca până la finalul anului aceasta sa se dubleze.

2020 a fost un an istoric, cu multe lecții învățate, dar și cu rezultate notabile. Uitându-mă în jur, observ că au fost câteva domenii care pur și simplu au căzut în gol și că unele afaceri, mai fragile, s-au desființat sau au provocări majore. Totuși, antreprenorii care stau pe propriile picioare au reușit să se replieze în timp record, și să ofere sprijin și altora. A fost un an al solidarității în bula comunității BNI România. A fost un an al expansiunii regionale, care ne-a arătat nouă, echipei naționale câtă nevoie este de sprijin antreprenorial dincolo de București! Ne uităm la 2021 cu mult optimism. Vor fi mulți antreprenori care vor renaște și alții care vor păși pe acest tărâm magic pentru prima dată. Îi așteptăm în vizită cu mare drag!”, punctează Directorul BNI România, Manuela Voicilă.

În 2020, Manuela Voicilă, master francizorul de la BNI România, a lansat totodată GroWINGS, primul program de susținere al angajaților români, care afectați de pandemie de COVID-19, au devenit șomeri.

Programul de reconversie și repoziționare profesională creat și derulat de BNI România a avut și are ca obiectiv să îi sprijine pe toți cei care doresc să se reorienteze profesional în acest an: angajați sau foști angajati din companii și corporații, care își caută un nou loc de muncă, angajați și foști angajati, care trebuie sau vor să se reorienteze.

Derularea și scopul lui sunt simple: îi sprijină pe toți cei care doresc să se reorienteze profesional: angajați sau foști angajati din companii și corporații, care își caută un nou loc de muncă, angajați și foști angajati, care trebuie sau vor să se reorienteze profesional, și au sau își doresc un viitor antreprenorial, dar și antreprenori sau foști antreprenori în căutarea unui loc de muncă.

În 2020, BNI România înseamnă la nivel de business networking 8 regiuni acoperite, dintre care 3 sunt francizate și un total de 15 grupuri.

BNI este cea mai mare organizație de networking de afaceri, bazată pe schimb de referințe la nivel global. În 2020, chiar si in plina pandemie, cei peste 270.000 membri ai organizației au raportat afaceri realizate prin intermediul BNIsituate intre 1 si 1,5 miliarde de USD, lunar.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.