Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

HP lansează un program unic de sustenabilitate dedicat partenerilor, pentru a avea un impact mai mare în domenii precum combaterea schimbărilor climatice, promovarea drepturilor omului şi reducerea decalajului digital

0

Noul program HP Amplify Impact reprezintă un pas important pentru atingerea unui obiectiv ambiţios al companiei: să devină, până în 2030, cea mai sustenabilă şi mai echitabilă companie de tehnologie.

HP Inc. lansează HP Amplify™ Impact, o resursă și un program de evaluare și de training pentru parteneri, unic în industrie, dezvoltat cu scopul de a produce schimbări importante în cele trei direcții esențiale ale planului de sustenabilitate: Planeta – cu accent pe schimbările de climă; Oamenii – cu accent pe drepturile omului şi echitate socială; Comunitatea – cu accent pe reducerea decalajului digital. Partenerii care se alătură programului HP Amplify Impact vor lucra cu HP pentru a-și evalua propriile practici, având acces în același timp la numeroasele iniţiative lansate de companie.

Scopul nostru este să colaborăm cu partenerii noştri pentru a-i ajuta să contribuie la o economie mai circulară și mai puțin poluantă, să-și dezvolte un lanț de aprovizionare mai divers, mai incluziv şi mai echitabil şi să ajute la creșterea vitalității şi rezilienţei comunităţilor locale”, a declarat Christoph Schell, HP Chief Commercial Officer. “Impactul și aria de acţiune a ecosistemului nostru sunt semnificative și, prin implicarea partenerilor în acest demers, putem crea o lume mai dreaptă și mai sustenabilă.”

Crearea unui ecosistem al responsabilităţii

Programul HP Amplify Impact îi susţine pe parteneri să-și stabilească obiective ambiţioase pe termen lung pentru a avea un impact pozitiv. HP îşi propune să atragă cel puţin jumătate dintre partenerii HP Amplify în acest program voluntar, până în 2025. Partenerii care se alătură programului vor primi certificare şi vor fi incluși într-un program anual de recompense. Misiunea programului este ca industria IT să îşi asume responsabilitatea și să susțină trei piloni importanţi:

  • Planeta: o economie circulară regeneratoare, neutră în ceea ce privește emisiile de carbon, și crearea celui mai sustenabil portofoliu de tehnologii, servicii şi soluţii.

  • Oamenii: respectarea drepturilor omului, oferirea de oportunități de dezvoltare, promovarea unei culturi bazate pe diversitate, echitate şi incluziune prin iniţiative precum HP Racial Equality and Social Justice Task Force.

  • Comunitatea: dezvoltarea comunităţilor prin puterea tehnologiei. Ajutăm la eliminarea decalajului digital care limitează accesul la educaţie, la locuri de muncă şi la sistemul de sănătate, atât de necesare pentru bunăstarea fiecăruia.

Impactul durabil: un imperativ de business

Aşa cum indică raportul anual HP, Sustainable Impact Report, angajamentul asumat pentru un impact durabil nu reprezintă doar un demers care trebuie bifat, este un demers care aduce beneficii. În 2020, angajamentul pentru un impact durabil a adus companiei HP mai mult de 1 miliard de dolari în vânzări noi1.

De asemenea, reflectă noul rol al corporaţiilor în societate. HP și-a propus să genereze valoare pentru acționarii săi, dar şi un viitor mai bun pentru toți stakeholderii. După decenii în care a vizat schimbarea pozitivă, HP este recunoscută ca fiind una dintre cele mai sustenabile companii din lume şi este, astfel, în măsură să susţină comunitatea partenerilor HP Amplify cu resursele necesare, pentru a identifica potenţialele probleme şi a oferi îndrumare pentru ca partenerii să îşi atingă obiectivele.

O cale deschisă pentru partenerii HP Amplify

Toţi partenerii HP Amplify pot accesa resursele importante pe care HP le pune la dispoziție în acest program, indiferent de progresul înregistrat în atingerea obiectivului de a contribui la o dezvoltare durabilă. HP va oferi tuturor partenerilor HP Amplify acces la programe de training, la instrumente de marketing, la Centrul HP de Sustenabilitate şi Conformitate (SCC), la HP Life şi HP Planet Partners. În plus, HP va lucra alături de partenerii din ţările selectate pentru trasarea a două direcții distincte:

  • Membrii-catalizator (« Catalyst »): membrii care îşi vor asuma angajamentul HP Amplify Impact, vor participa la evaluarea de sustenabilitate şi vor raporta oportunităţile de vânzare. Primele 19 ţări incluse sunt: Statele Unite, Columbia, Brazilia, Mexic, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Singapore, Filipine, India, Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Franţa, Italia, Spania, Canada, Africa de Sud şi Australia.

  • Membrii pentru schimbare (« Changemaker »): membrii care încă nu au un plan de sustenabilitate implementat, dar își asumă angajamentul de a porni pe această cale. HP va colabora îndeaproape şi îi va susţine în elaborarea unui plan de sustenabilitate pe termen lung, care va însemna recunoașterea lor ca business-uri care promovează schimbarea pozitivă. Primele 7 ţări incluse: Franţa, Italia, Spania, Canada, Africa de Sud, Australia şi o serie de parteneri din Statele Unite.

Pentru detalii despre HP Amplify Impact, accesează informaţiile de presă. Partenerii HP Amplify pot afla mai multe despre HP Amplify Impact accesând portalul HP Partner.

Despre HP Inc.

HP Inc. (NYSE: HPQ) creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.