Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Horia Colibășanu și echipa de expediție au fost surprinși în timpul nopții de o avalanșă. Cei trei sunt bine, au coborât spre tabără de bază, urmând să decidă cum vor aborda expediția din acest an

0

10 mai, 2021 – Echipa româno-slovacă formată din alpiniștii Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor a fost pusă în pericol de o avalanșă care le-a lovit cortul în noaptea de duminică spre luni, la 6800 de metri altitudine. Cei trei alpiniști sunt teferi, dar au oprit pentru moment ascensiunea spre vârful Dhaulagiri (Nepal) pe o rută nouă.

Zilele trecute, după ce au echipat cu corzi fixe părțile expuse ale traseului și au stabilit primele trei tabere de altitudine, s-au aflat mai aproape ca oricând de atingerea obiectivului lor, fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.

Au început asaltul spre vârf avansând cu 1400 de metri diferență de nivel în prima zi și 400 de metri în a doua zi. Ieri, 9 mai, Horia Colibășanu a transmis prin telefonul-satelit că au ajuns la 6800 m. altitudine, unde au instalat cortul sub un serac, singurul loc unde puteau înnopta. De acolo urmau să urce spre vârf pe lunga creastă nord-vestică.

În noaptea de duminică spre luni, o avalanșă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpiniști și i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiți să taie cortul cu briceagul pentru a putea ieși. Peter Hámor și Horia Colibășanu au ieșit primii. Marius Gane a mai întârziat, fiindcă nu și-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă.

Din fericire, au reușit să își găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopții și să ajungă apoi în siguranță în Tabăra 1. De acolo, Horia Colibășanu a transmis că toți trei sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază. În funcție de vreme și de celelalte condiții vor hotărî în zilele următoare dacă vor relua ascensiunea.

Frumoasa creastă nord-vestică a rămas necățărată în cei aproape 70 de ani de istorie a alpinismului în Himalaya și încă reprezintă o provocare majoră. Echipa româno-slovacă se află la a treia tentativă de a deschide o rută nouă pe această parte a muntelui. Reușita lor ar reprezenta o premieră mondială, o performanță remarcabilă, adăugând o pagină în istoria alpinismului de mare altitudine.

Progresul expediției poate fi urmărit pe pagina de Facebook a lui Horia Colibășanu.

Dhaulagiri este singurul din cei 14 munți de peste 8000 de metri care se află în întregime pe teritoriul Nepalului și al șaptelea ca înălțime de pe planetă (8167 m.). Horia Colibășanu l-a urcat prima oară în 2007, pe ruta clasică, fără oxigen suplimentar.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerul principal Poka. Sunt alături de el partenerii tradiționali FAN Courier, Comtim, Farmaciile Alphega, Cramele Recaș, Banca Transilvania, Global Vision, ZF Group TRW. Partenerii tehnici ai expediției sunt Mammut, SorinS, SportGuru și Federația Română de Alpinism și Escaladă. Comunicarea expediției este realizată cu sprijinul agenției Atu Advertising.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe vârfurile Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), toate realizate în premieră pentru România.

Horia Colibășanu a participat la 22 de expediții internaționale de-a lungul carierei, fiind decorat în 2017 cu cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele României: Ordinul Național “Steaua României”, grad de Cavaler. Este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.