Horia Colibășanu a renunţat la expediţia din 2018 din cauza riscului de avalanşă de zăpadă şi gheaţă

0

Sportivul timişorean a revenit în Kathmandu şi se pregăteşte să se întoarcă în ţară, după ce, împreună cu partenerul său Peter Hámor (53) au hotărât să renunţe la ascensiunea finală din cauza riscului foarte mare de avalanşe în plăci de zăpadă.

A nins foarte mult, s-a depus un strat de jumătate de metru, apoi a fost soare puternic. S-a creat o placă de gheaţă care pluteşte pe zăpada pufoasă. Când mergeam pe ea vibra sau se crăpa. Riscul ca plăcile să se rupă şi să pornească o avalanşă era foarte mare. Dintr-o astfel de avalanşă nu ai nicio şansă să scapi. Am hotărât să renunţăm anul acesta, cu regret pentru toată munca pe traseul pe care l-am echipat, având entuziasmul de la început”, a spus astăzi Horia Colibăşanu, anunţând astfel că proiectul deosebit pe care l-a pregătit în 2018 nu a putut fi dus la final.

Horia şi Peter au urcat anul acesta până la altitudinea de aproximativ 7.500 de metri şi aşteptau condiţii de vreme bună şi condiţii de zăpadă pentru a putea continua ascensiunea. Aveau nevoie de aproximativ 4 zile fără furtuni, vânt puternic şi ninsoare la înălţime, şi de strat de zăpadă stabil pe care să se poată avansa.

Proiectul deosebit din acest an presupunea expunerea la mare altitudine (peste 8000 metri), pe un traseu dificil, care poate fi parcurs în 4-5 zile.

Horia Colibăşanu a plecat în exediţie în 28 martie 2018, iar conform planificării urma să se întoarcă în ţară la începutul lunii iunie.

Anul acesta, a avut loc cea de-a 20a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 15a în Himalaya.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerii Gold: Profi, FAN Courier şi Comtim.

Sponsorul Silver al proiectului de ascensiune este: AD Auto Total.

Sponsorii Bronze sunt: Mewi, Poka, Cramele Recaş şi Primăria Municipiului Timişoara.

Partenerii de echipament sunt: Marmot, S75.ro, Sport Guru, Suunto, GoPro, Deltatel.

Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanu.com, pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.

CARIERA SPORTIVĂ

Horia Colibășanu este considerat ca cel mai performant alpinist din istoria României, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.

Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua  României”, grad de Cavaler.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).

Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.

Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia.

Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: „Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau.”

Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.

Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.

Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibășanu, au primit diverse distincții:

  • Nominalizarea la premiul Prințul de Asturia (2008) – „pentru sacrificiu, generozitate, spirit de echipă și prietenie”.
  • „Spirit of Mountaineering”, în cadrul festivității „Piolet d’Or” (2009)
  • Medalia de aur „Meritul Sportiv”, din partea Guvernului Navarrei (2008). Puține persoane au primit, de-a lungul timpului, „Meritul Sportiv”, ca de exemplu Miguel Indurain, câștigător al Turului Franței, cinci ani la rând (1991-1995).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.