Habitat for Humanity România de două ori pe podium la Gala Societății Civile cu proiectul Big Build 2011

0

Proiectul Big Build 2011 al Habitat for Humanity România a câștigat două premii întâi la cea de-a 10-a ediție a Galei Societății Civile, ce a avut loc luni seară, la Opera Națională din București. Proiectul a primit recunoaștere în cadrul a două secțiuni din competiție: Incluziune Socială și Proiecte și Campanii de Voluntariat.

În competiția Galei Societății Civile 2012 au fost înscrise 176 de proiecte și programe. Acestea au fost evaluate și notate de către  un juriu format din peste 60 de specialiști, în perioada 26 martie – 30 aprilie.

“Suntem onorați să primim premiul I la cele două categorii și ne bucurăm enorm de această reușită pentru că este încă o dovadă că voluntarii pot face minuni. Au venit, au cucerit șantierul cu energia și dedicarea lor și ne-au vrăjit pur și simplu. Este, înainte de toate, proiectul lor și îi felicităm pe toți cei care l-au făcut posibil. Mai mult decât atât, vă anunțăm că ne pregătim deja pentru ediția a IV-a a Big Build, ce va avea loc în luna octombrie, în județul Caraș-Severin și vă așteptăm pe toți, să vă alăturați echipei Habitat într-o nouă provocare”, a declarat Carmen Ghia, Communication Manager la Big Build 2011.

Evenimentul, aflat la a treia ediţie, a fost deschis pe 3 Octombrie 2011, odată cu Ziua Mondială a Locuirii (World Habitat Day) și a avut ca scop atragerea atenţiei asupra situaţiei locuirii în România şi oferirea unui exemplu de implicare socială pentru a demonstra că există soluţii de îmbunătățire, astfel încât locuirea în condiţii umane să fie o normalitate. În plus, Big Build 2011 a înglobat componenta incluziunii sociale, familiile beneficiare ale celor 10 locuinţe construite în doar 5 zile fiind atât de naţionalitate română, cât şi de etnie romă, şi au lucrat împreună atât la construcţia propriilor case, cât şi la ale celorlalţi. Big Build a presupus un voluntariat intensiv, implicând o capacitate de 800 de voluntari , atât străini, cât şi români, angajaţi ai companiilor susţinătoare, care împreună au realizat 12.865 de ore de voluntariat.

Proiectul Big Build a însemnat:

  • Construcția a 10 locuințe noi pentru 10 familii beneficiare din localitatea Bălțești, județul Prahova (în total 32 de beneficiari, dintre care 12 copii) în doar 5 zile, de la fundație (deja turnată) până la finisaje.
  • Coordonarea a 250 de voluntari pe zi, în medie. Încurajarea voluntariatului străin în România prin atragerea și coordonarea, timp de o săptămână, a unui grup de 60 de voluntari din Irlanda de Nord și Statele Unite ale Americii.
  • Responsabilizara beneficiarilor Big Build implicându-i în construcția propriilor case și a altora, prin efectuarea de către fiecare familie beneficiară a 600 de ore de voluntariat.
  • Extinderea sprijinului acordat misiunii Habitat for Humanity România prin implicarea în proiect a unor persoane publice, precum: Alexandru Arșinel, Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Laura Cosoi, Dani Oțil, Bianca Brad și Călin Goia, dar și a 33 de bloggeri.
  • Implicarea mediului privat în acțiuni sociale prin atragerea a peste 500 de angajați din partea mai multor companii din România, să voluntarieze pe șantierele Habitat.
  • Adresarea problemei de locuire a comunităților marginalizate și atragerea de fonduri pentru atenuarea acesteia: 14 companii partenere au dăruit mai mult de 150.000 euro în bani, materiale de construcție, servicii și ore de voluntariat.
  • Susţinerea mesajului evenimentului prin toate canalele media.

 

Proiectul a fost desfăşurat în parteneriat cu Habitat for Humanity Irlanda de Nord, sistemul ONU în România şi Primăria Bălţeşti, judetul Prahova, şi a avut ca sponsor principal Fundaţia Vodafone România. Sponsori au mai fost Lindab, RBS, Lafarge, Porsche România, Gealan România, Kronospan, Rigips, Baumix, Legrand, Cireşanca, UTTEurope şi Good Sign. Promovarea pentru Big Build 2011 a fost posibilă datorită EuropaFM, Best Jobs, Agenda Construcţiilor, CSRMedia și ComunicateDeAfaceri.

Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este eliminarea lipsei de adăpost şi a locuirii sărăcăcioase a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 500.000 de locuinţe pentru 2.5 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 2.300 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova şi Suceava.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și aproape 60 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.