Green Frog Award și-a desemnat câștigătorii în România

0

Deloitte România anunță că Raiffeisen Bank este câștigătorul celei de a treia ediții a competiției Green Frog Award în România, calificându-se astfel în etapa regională a competiției.

Ediția locală din acest an atras cel mai mare număr de companii de până acum, provenind din industrii variate, de la industria financiar-bancară, bunuri de larg consum, industria farmaceutică, IT până la industria petrolului și a gazelor naturale. Câștigătorul a fost desemnat pe baza evaluării întocmite de un juriu extern care a ținut cont de calitatea rapoartelor conform mai multor indicatori: performanța privind sustenabilitate și angajamentele strategice, materialitate, conținut, structură și creativitate în comunicare, măsurarea impactului și integrarea financiară și non-financiară a datelor.

“Doresc să felicit Raiffeisen Bank pentru performanța din acest an și să le urez succes în etapa regională”, a spus Andrei Ionescu, Partener Consultanță în Managementul Riscului Deloitte România.  “Raportarea non-financiară este un proces valoros pentru orice companie, atât ca oglindă ce reflectă exact matricea de riscuri și oportunități la nivelul organizației sau chiar în lanțul valoric, cât și ca măsură a respectului pentru angajați, clienți, parteneri, furnizori. Serviciile de consultanță pe care noi le oferim în această zonă nu sunt simple exerciții birocratice, ci parteneriate de drum lung pentru orice organizație”.

„Acest premiu este o recunoaștere a efortului depus în ultimii opt ani de raportare non-financiară și ne încurajează să continuăm să susținem practici transparente și responsabile de afaceri. Sperăm ca în ianuarie să ne aflăm pe lista câștigătorilor din etapa regională a competiției și, astfel, să încurajăm cât mai multe companii private sau publice să înceapă procesul de raportare non-financiară”, a spus Corina Vasile, Directorul de Comunicare și Relații Publice al Raiffeisen Bank România.

Peste 60 de rapoarte se înscriu în competițiile naționale din toate țările din Europa Centrală și de Est în fiecare an, iar cele mai bune sunt nominalizate la nivel regional pentru a concura în etapa regională.

Următoarele tipuri de rapoarte se pot alătura competiției: rapoarte sociale, rapoarte de CSR, rapoarte de sustenabilitate și rapoarte integrate ce acoperă anul sau cei doi ani financiari anteriori. Rapoartele pot fi trimise de companii mari, holdinguri, societăți listate, IMM-uri, precum și fundații sau universități. Toate rapoartele trebuie să se refere la piața locală; juriul nu va evalua rapoarte globale, traduse în limba română. Rapoartele ar trebui să urmeze: GRI Standards, GRI G4, IIRC, UN Global Compact, ISO 26000, Directiva Europeană 2014/95/EU asupra raportării datelor non-financiare.

Companiile românești s-au calificat de-a lungul timpului în competiția regională, cu Ursus Breweries numărându-se printre companiile care au primit o mențiune specială din partea juriului. Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm vedeți aici.

Numele Deloitte se refera la organizatia Deloitte Touche Tohmatsu Limited, o companie cu raspundere limitata din Marea Britanie, la firmele membre ale acesteia, in cadrul careia fiecare firma membra este o persoana juridica independenta. Pentru o descriere amanuntita a structurii legale a Deloitte Touche Tohmatsu Limited si a firmelor membre, va rugam sa accesati www.deloitte.com/ro/despre.

Deloitte furnizeaza servicii clientilor din sectorul public si privat in urmatoarele domenii profesionale – audit, taxe, consultanta, consultanta financiara – deservind numeroase industrii. Prin intermediul retelei sale globale de firme membre, care activeaza in peste 150 de tari, Deloitte pune la dispozitia clientilor sai resursele internationale precum si priceperea locala pentru a-i ajuta sa exceleze indiferent de locul in care acestia isi desfasoara activitatea. Obiectivul celor 264.000 de profesionisti din Deloitte este acela de a crea impact vizibil în societate.

© 2017 Deloitte România

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează