Global Women in Tech lanseaza Code Diversity, program care sprijina accesul tinerelor la cariere în tehnologie

0

GWiT lansează Code Diversity, primul program care susține accesul tinerelor
la meserii din domeniul STEM (științelor exacte)

București, 9 iulie, 2018 – Global Women in Tech (GWiT) lansează programul Code Diversity, un proiect care își propune să inspire și să faciliteze accesul tinerelor la profesiile din domeniul tehnologic. Code Diversity se adresează studentelor aflate în primul an de studiu la facultățile din București cu specializare în matematică, informatică, cibernetică sau inginerie, și cuprinde două etape, un Bootcamp și un Program de mentorat.

Timp de trei săptămâni, în cadrul Bootcamp-ului, 15 studente vor avea ocazia să cunoască profesioniști din șase companii multinaționale din domeniul tehnologiei. De asemenea participantele vor avea oportunitatea să interacționeze cu membrii seniori ai echipelor, să lucreze cu diferite tehnologii și să acumuleze o bază solidă și relevantă pentru o viitoare carieră în domeniul STEM (domeniul știintelor exacte).

În fiecare săptămână, tinerele vor vizita câte două companii și vor participa la prezentări și sesiuni de lucru pe teme precum inovația în domeniile tehnice, leadership, tehnologii utilizate frecvent în companii, cultura organizațională sau pregătirea pentru o carieră în domeniu. La  finalul programului, participantele își vor continua dezvoltarea profesională cu ajutorul programului de mentorat al GWiT, din care fac parte profesioniste cu experiență tehnică și de management din cele mai importante companii din domeniul tehnologic, atât din România, cât și la nivel global.

Procesul de selecție în program se desfășoară pe parcursul lunii iulie, iar înscrierea se face prin trimiterea unui CV, până la data de 1 august, la adresa hr@globalwomenintech.com. Selecția finală va avea loc în baza unui interviu cu echipa de proiect. Mai multe detalii sunt disponibile online la www.globalwomenintech.com.

„Programul Code Diversity vine în sprijinul studentelor din domenii precum informatică, inginerie sau matematică încă din primul an de studiu pentru a le oferi acestora o motivație în plus de a-și continua cariera pe drumul ales. Le oferim povești care să le inspire, posibilitatea de a își completa studiile cu experiența practică și un program prin care să își descopere calități ce le vor ajuta pe viitor. Credem că lumea poate deveni un loc mai bun cu ajutorul tehnologiei, dar avem nevoie de diversitate de gen pentru cele mai bune rezultate”, explică Simona Șandru, fondatoarea GWiT.

Statisticile Universității București arată că aproximativ 30% din studenții înscriși la facultatea Matematică-Informatică, în perioada 2012–2017, au fost de sex feminin, iar rata de absolvire în rândul acestora a crescut constant, de la 46% în 2012, la 76% în 2017.

Global Women in Tech (GWiT) este o organizație non-profit care promovează diversitatea și creșterea economică sustenabilă în parteneriat cu alte organizații, companii sau universități din domenii tehnice, din România și din lume. GWiT conectează femei implicate sau pasionate de științe exacte cu industria STEM, sprijinind dezvoltarea lor profesională și educațională, oferind acces la programe și evenimente naționale și internaționale, de mentorat, networking sau oportunități de carieră. Pentru mai multe detalii, vizitați: www.globalwomenintech.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.