Geoprodusele dezvoltate în Geoparcul UNESCO Țara Hațegului, prezentate într-un film de promovare a geoparcurilor dunărene

0

Hațeg, 10.12.2018 – Geoparcul Internațional UNESCO Papuk din Croația a găzduit o nouă întâlnire a reprezentanților celor 8 parteneri implicați în proiectul Interreg Danube GeoTour. România este reprezentată în acest proiect de Universitatea din București, în calitate de administrator al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, singurul geoparc cu statut UNESCO din țara noastră.

Pe parcursul a două zile, participanții au analizat progresele făcute în realizarea de geoproduse. Casele geoparcului și dinostopurile din Țara Hațegului (România), programele educaționale desfășurate de geoparcul Papuk (Croația), programe de aventură de tip geobiking și georafting în geoparcurile din Karawanken (Slovenia & Austria) și Styrian Eisenwurzen (Austria), dar și produse alimentare sau suvenire de tip geofood și geoart&crafts în geoparcurile Bakony-Balaton (Ungaria) și Idija (Slovenia) sunt geoprodusele dezvoltate în cadrul proiectului pe baza unui concept propus și definit de Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului. Geoprodusele pot fi orice produse (obiecte, activități, acte de creație etc) care să îndeplinească simultan trei condiții: să aibă o legătură directă cu patrimoniul natural local, având în prim plan elemente geologice (ca materie primă sau sursă de inspirație ce reflectă legătura dintre om și Pământ), să fie produse de un partener al geoparcului și să încurajeze economia locală bazată pe respectarea prevederilor legale. Un produs local poate fi recunoscut și etichetat ca geoprodus doar dacă îndeplinește toate cele trei cerințe. Pe baza acestui concept, comunitățile locale pot dezvolta ulterior și alte geoproduse care să contribuie la creșterea gradului de atractivitate al fiecărui geoparc.

În cadrul întâlnirii, participanții au mai discutat modalități de promovare a geoparcurilor participante la proiect prin intermediul unei broșuri și a unui film de promovare. O platformă online realizată în cadrul proiectului îi va ajuta pe potențialii vizitatori să descopere informații despre principalele geoproduse, puncte de vizitare, geosituri și trasee de pe teritoriul fiecărui geoparc. De asemenea, partenerii în proiect au discutat și despre participarea la Târgul Internațional de la Berlin, din martie 2019, considerată cea mai mare manifestare de acest gen din lume.

La evenimentul desfășurat în Croția au participat și patru reprezentante ale Asociației Femeilor din Santamaria Orlea. A fost un real schimb de experiență în cadrul căruia ele au putut lua contact direct cu tipurile de activități și ofertele de servicii turistice locale de pe teritoriul Geoparcului UNESCO Papuk.

Proiectul Interreg Danube GeoTour are ca principal scop, transformat într-o reală provocare, ”Punerea în valoare a patrimoniului geologic pentru dezvoltarea turismului sustenabil și inovator în geoparcurile din țările dunărene”. Proiectul va contribui la consolidarea cooperării dintre regiunile și geoparcurile din țările aflate de-a lungul Dunării și la dezvoltarea unor produse turistice inovatoare ce vor fi valorificate în baza unei strategii comune de promovare. Schimburile de experiență, testarea geoproduselor, noile abordări în interpretare contribuie la o mai bună implicare a comunităților locale în activitățile geoparcurilor și la valorificarea durabilă a valorilor UNESCO din teritoriile partenere.

Acest proiect internațional a fost inițiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin Heritage Centre Idrija și reunește parteneri din 11 țări (Slovenia, Ungaria, Austria, Croația, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia și Franța) reunind geoparcuri, parcuri naturale și universități din țările dunărene dar și din Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. De asemenea, Danube Geotour beneficiază de sprijinul Rețelei Globale a Geoparcurilor, partener în proiect.

Proiectul beneficiază de co-finanțare (ERDF, IPA) prin Programul european transnațional Dunărea (Interreg – Danube Transnational Programme).

Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile pe: www.interreg-danube.eu/danube-geotour și http://pp-papuk.hr/en

*****************

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.