Fundațiile internaționale aleg România pentru intervențiile cardiovasculare la copii

0

Cardiopediatric Center – Spitalul Monza, singurul spital privat din România cu servicii complete pentru bolile inimii la copii, anunță colaborarea cu Fundația internațională „Aiutare i Bambini” în cadrul proiectului acesteia “Children’s heart” (Inima copiilor).

Proiectul “Inima copiilor – Intervenții cardiace în România” se va desfășura în perioada 2014-2016, în beneficiul copiilor cu malformații cardiovasculare din țări slab dezvoltate din punct de vedere al centrelor specializate. Astfel, la centrul de chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Spitalul Monza se vor realiza 36 de intervenții; una din patru intervenții fiind finanțată de Fundația Monza.

“În timp ce românii trimit copiii la spitalele din Germania sau Italia, iată că organizațiile internaționale au ales România pentru intervențiile cardiovasculare — aceleași condiții, la prețuri de cinci ori mai mici. Pe lângă acest proiect social, prin intermediul Fundației Monza, susținem intervențiile a 2-3 copii români pe lună.”, a spus Luca Militello, director general, Spitalul Monza România.

Dr. Mircea Cotul Cardiopediatric Center - Spitalul Monza 2

Primele intervenții din acest proiect vor avea loc vineri, 18 iulie 2014: un băiețel de 10 luni și unul de 1 an și 1 lună, ambii cu diagnosticul de canal atrioventricular comun parțial (o malformație congenitală asociată de cele mai multe ori cu Sindromul Down), copilul mai mare având și atriu unic. Intervențiile sunt realizate împreună cu A.S.V.I. Italia, ONG care oferă asistență psihologică, materială, morală și de sănătate pentru cei care încă suferă în urma războiului din Kosovo.

Intervențiile vor fi realizate de Dr. Mircea Cotul, chirurg cardiovascular pediatric, șef de secție Cardiopediatric Center – Spitalul Monza, fiind asistat de Dr. Stefano Marianeschi, chirurg cardiovascular pediatric la Spitalul Niguarda di Milano, colaborator permanent A.S.V.I.

“Am ales Spitalul Monza din România pentru că serviciile medicale sunt la standarde europene: echipă multi-disciplinară specializată și cu o experiență vastă de lucru împreună (17 ani în aceeași formulă), infrastructură cu circuite speciale, echipamente de ultimă generație, metode de tratament moderne, îngrijire medicală centrată pe confortul pacientului. Ne-a bucurat să descoperim un loc în care condițiile medicale de excepție sunt la prețuri convenabile.”, a spus Forti Umberto, fondator și Președinte A.S.V.I. Italia.

“Este binecunoscut faptul că malformațiile congenitale la copii sunt o problemă la nivel mondial. 80% dintre acești copii provin din medii sărace. Prin intermediul programului “Children’s heart”, în perioada 2005-2014, au fost salvate viețile a peste o mie de copii cu afecțiuni severe ale inimii. Cu ajutorul echipei Spitalului Monza, sperăm să salvăm și mai multe vieți.”, a spus Stefano Oltolini, coordonator programe internaționale, Fundația “Aiutare i bambini”.

Echipa Cardiopediatric Center - Spitalul Monza

Despre Spitalul Monza

Spitalul Monza, parte a grupului italian “Policlinico di Monza”, este specializat în efectuarea de intervenții chirurgicale complexe și în asigurarea de servicii medicale de înaltă performanță.

Spitalul Monza este singurul spital privat din România care cuprinde toate specialitățile inimii într-un singur loc: Cardiac Center oferă servicii de diagnostic, tratament și recuperare.

Copiii cu afecțiuni ale inimii au un centru dedicat, singurul de acest fel în domeniul privat din România: Cardiopediatric Center.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează