FOTO: Un nou record pentru Atlantic4, prima echipă din România care a traversat vâslind Oceanul Atlantic

0

România are noi campioni: Atlantic4 este prima echipă de români care a traversat Oceanul Atlantic vâslind, într-un demers susținut de Kaufland România și pe parcursul căruia au doborât trei recorduri.

Astfel, cei patru români au plecat pe 14 decembrie 2017 din La Gomera (Spania), în cadrul celei mai grele curse de canotaj din lume, „Talisker Whisky Atlantic Challenge” și au ajuns în Antigua (Caraibe) pe 22 ianuarie, după 38 de  zile, 14 ore şi 32 de minute. Pe lângă premiera adusă pentru România, ei au stabilit un nou record al cursei pentru cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic cu o ambarcaţiune de tip PURE de 4 membri, recordul precedent fiind de 44 de zile, 20 de ore şi 22 de minute. Anterior, încă din sesiunea de antrenament, echipa Atlantic4 obținuse un alt record mondial de viteză, pentru traversarea Mării Negre într-o ambarcaţiune cu vâsle.

Cu ocazia încheierii cursei, Kaufland România donează 100.000 euro echipei Atlantic4 pentru împlinirea cauzei nobile pentru care a concurat, susținând astfel completarea fondurilor necesare ridicării centrului HOSPICE Casa Speranței în Adunații Copăceni, pentru copiii cu boli rare sau incurabile.

Echipa din România a fost a 12-a echipă ajunsă la linia de final, din totalul celor 21 de înscrişi rămaşi în competiţie (solo, duo, trio şi echipe de 4 membri), a 9-a în categoria echipelor de câte 4 membri şi prima la categoria de 4 membri cu o ambarcaţiune de tip PURE.

În cele 38 de zile cât a durat competiţia, Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe, membrii Atlantic4 au vâslit neîntrerupt, respectând rutina ce cuprindea 2 ore vâslit şi 2 ore odihnă, pentru a parcurge traseul de aproximativ 5.000 de kilometri. Cei patru au petrecut sărbătorile de iarnă în barcă, vâslind, și au avut parte atât de furtuni cu valuri uriaşe, defecţiuni tehnice, dureri fizice, dor de casă, cât şi de vreme caldă, curenţi buni, momente speciale şi peisaje unice.

„Pentru mine, aceasta a fost cea mai grea experienţă de anduranţă la care am participat până acum. Durata traversării, dorul de casă, nivelul scăzut de confort, privarea de somn, monotonia, răul de mare, absenţa alimentelor proaspete cu care eram obişnuit – au fost câteva dintre elementele care făcut această experienţă una extrem de dură. Gândul că efortul nostru are un impact direct asupra vieţii pacienţilor HOSPICE, susţinerea primită din partea a mii de români şi relaţia cu coechipierii m-au ajutat enorm să termin această cursă, al carei final a fost extraordinar, întâlnindu-mi familia după aproape două luni”, povestește Andrei Roșu, unul dintre membrii Atlantic4.

Sosirea Atlantic4 în Antigua a fost deosebit de emoţionantă. Membrii echipajului au fost întâmpinaţi cu aplauze şi strigăte de bucurie de către famiile, prietenii şi susţinătorii prezenţi pe ţărmul Oceanului Atlantic.

Echipa a pornit în aventura de a cuceri Oceanul Atlantic într-o ambarcaţiune cu vâsle, în vederea strângerii fondurilor necesare construirii de către HOSPICE Casa Speranţei a unui centru socio-medical la Adunaţii Copăceni, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă şi familiilor acestora.

„Am urmărit cu sufletul la gură aventura plină de curaj a celor patru băieți. Suntem foarte mândri de realizările lor, mai ales având în vedere scopul nostru comun al acestei acțiuni: susținerea fundației HOSPICE Casa Speranței în completarea fondurilor necesare ridicării unui centru socio-medical la Adunații Copăceni, destinat copiilor diagnosticați cu boli rare sau limitatoare de viață”, declară Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Scopul a fost de a strânge 500.000 de lei necesari demarării proiectului de ridicare a Centrului. O parte din bani, respectiv 36 494 de lei, au fost adunaţi din donaţii individuale, restul de 463 506 lei fiind contribuţia partenerului principal al Atlantic4, Kaufland România.

„M-am antrenat cu toată seriozitatea mea timp de 1 an şi jumătate: weekend de weekend am vâslit pe mare, iar în cursul săptămânii am făcut antrenamente în sala de forţă şi cu simulatorul de vâslit, dar și cursuri de control mental şi pregătire psihică. M-am bucurat de cele 38 de apusuri şi răsărituri de soare, total diferite unul faţă de celălalt. Am înfruntat frig, furtuni, valuri de până la 15m, lipsa îndelungată a hainelor uscate, dar am găsit soluții de adaptare la fiecare situație, spune Ionuț Olteanu, membru Atlantic4.

„Timpul petrecut la vâslit – 12 ore zilnic şi aproximativ 1.250.000 de repetări cu totul – a fost foarte plăcut şi m-am bucurat de asta până la finish, chiar dacă am slabit 14 kg şi am avut o mare surpriză când m-am privit pentru prima dată în oglindă la hotel. Dar a meritat din plin!”, împărtășește Marius Alexe, membru Atlantic4.

Pregătirea minuţioasă fizică şi mentală a acestui proiect a constituit cheia succesului. Traversare Atlanticului a fost o continuare a unui proce de şlefuire personală, de autodepăşire şi de a crea în jurul meu o comunitate de oameni mai buni. Pe lângă momentele dificile, au fost și momente frumoase: la fiecare 2 ore de vâslit, când savuram câştigul în lupta cu milele, când ne bucuram şi ne felicitam că ne simţim bine fizic şi psihic şi ne putem continua activitatea conform planificării de acasă. Mă consider privilegiat că am avut ocazia să pun în valoare acest proiect şi să arăt altora din jurul meu că orice se poate, iar România merită să fie cu fruntea sus prin record de competiţie, nu doar mediocra participare”, povestește dr. Vasile Oșean, membru Atlantic4.

Competiția a aliniat la start un număr limitat de echipe de pe mapamond, având reguli foarte stricte: nicio echipă nu primește niciun suport din exterior în timpul cursei și barca poate fi echipată cu provizii numai la start. Membrii echipei trebuie să facă față unor provocări precum privarea de somn, vâslire în schimburi de două ore, non-stop timp de săptămâni. Barca admisă are o limită de lungime și lățime, poate fi construită numai din anumite materiale și nu va putea fi reparată pe parcurs.

„Vasi, Ionuţ, Marius şi Andrei au vâslit non-stop pentru a strânge fonduri necesare construirii unui nou centru socio-medical HOSPICE la Adunaţii Copăceni, destinat exclusiv copiilor cu boli amenințătoare de viață. Povestea #Atlantic4 a fost una despre curaj şi depăşirea limitelor, întocmai ca cea a copiilor diagnosticaţi cu o boală incurabilă aflaţi în grija HOSPICE”, a declarat Mirela Nemţanu, director executiv al HOSPICE Casa Speranţei.

„Talisker Whisky Atlantic Challenge” este cea mai dură cursă de canotaj din lume și constă în traversarea Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle, pe distanţa de 5000 de km dintre La Gomera (Insulele Canare) şi Antigua.

Despre Andrei Roșu

Andrei Roșu este tată a doi copii, sportiv de anduranță, deținător de cateva recorduri naționale și mondiale, blogger la www.andreirosu.org și susținător de proiecte sociale. Andrei Roșu este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în 2015, când a parcurs un traseu de la Londra la Paris, compus din 140 de km de alergare, aproximativ 50 de km de înot și încă 300 de km cu bicicleta. Andrei, împreună cu un alt român, a terminat – în premieră pentru un tandem – cea mai grea cursă de alergare din lume, desfășurată în martie 2016 la Cercul Polar. Andrei este primul om din lume care a reușit să termine circuitul 7 maratoane și 7 ultra-maratoane pe 7 continente, performanță premiata cu un loc în Cartea Recordurilor. De asemenea, el are la activ și câteva curse de ultra-triatlon. 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 118 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și protecția mediului înconjurător, sprijinim proiectele culturale cu scop caritabil și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.ro.

Despre HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România HOSPICE este cea mai mar fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.Organizația are două centru cu servicii integrate, la București și la Brașov, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești. HOSPICE a dezvoltat servicii de îngrijire paliativă, care sunt oferite gratuit în centre de zi, ambulatorii, unității proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. De-a lungul timpului, HOSPICE a oferit alinare și speranță pentru peste 22.000 de pacienți și familiile acestora. Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează