FOTO: România este vicecampioană la Campionatul Mondial de Dezbateri Universitare 2013

2

Echipa Universităţii BabeşBolyai, formată din Radu Cotarcea şi Octavian Buta, a ajuns până în finala Campionatului Mondial de Dezbateri Universitare de la Chennai, India, la categoria limba engleza ca a doua limbă vorbită (ESL), fiind prima prezenţă românească la acest nivel în ultimii 5 ani, după ce, în anul 2009, o altă echipă a aceleiaşi universităţi, formată din Dan Cristea şi Nicoleta Lupea, a câştigat Campionatul Mondial de la Cork, la aceeaşi categorie. În acest an, echipa UBB a concurat în finală împotriva echipelor Berlin A, Lund A, și Belgrad B, titlul mondial fiind câştigat de către echipa Berlin A, celelalte echipe obţinând titlul de vicecampioane mondiale.

Radu Cotarcea_ARDORDe asemenea, Radu Cotarcea a ocupat locul 6 în clasamentul individual ESL al competitiei, după ce în decembrie a fost desemnat cel mai bun vorbitor în cadrul Turneului Campionilor în Dezbateri 2013 competiția ceipune față în față pe cei mai buni debateri români.

Campionatul Mondial de Dezbateri Universitare (World Universities Debating Championship WUDC) organizat, în acest an, la Chennai (India), este cea mai amplă competitie de dezbateri la nivel universitar din lume, cu peste 350 de echipe participante. Cele două echipe oficiale ale Universităţii BabeşBolyai au reușit, după 9 runde preliminare, desfăşurate în perioada 27 decembrie31 decembrie, performanţa de a se califica în fazele eliminatorii ale competiţiei, la categoria ESL. În fazele eliminatorii, competiţia se desfăşoară pe trei niveluri de participare, în functie de nivelul de utilizare a limbii engleze: limbă nativă, a doua limbă sau limbă străină. Mai mult, ambele echipe, respectiv BabesBolyai University A, formată din Radu Cotarcea şi Octav Buta, precum şi BabeşBolyai University B, formată din Ioana Stupariu şi Călin Mureşanu, au reusit să se califice în semifinalele ESL, universitatea clujeană fiind singura care a avut două echipe în semifinalele competiţiei, indiferent de categoria de limbă.

Următoarea ediţie a Campionatelor Mondiale de Dezbateri va avea loc în Malaiezia, la finalul anului 2014.
De 20 ani, mișcarea de debate din România sa coagulat în jurul Asociației Române de Dezbateri,
Oratorie și Retorică (ARDOR) și a multor generații de tineri care practică dezbaterile academice în peste 100 de cluburi din licee și universități din România. Reprezentanții României la campionatele internaționale, fie ele europene sau mondiale, câștigă în fiecare an locuri importante în competițiile de dezbateri care, pentru admiterea la facultate sau obținerea unui job, prevalează ca importanță față de concursurile de cunoștințe. ARDOR face parte din rețeaua internațională a asociațiilor de debate IDEA, și a fost distinsă cu premiul I pentru educație la Gala Societății Civile, Premiile Radio România Cultural și Gala Premiilor în Educație.

finalisti Campionatul Mondial de Dezbateri Universitare Chinnai_ARDOR Radu Cotarcea alaturi de ES Martin Harris_premil 1 Turneul Campionilor in Dezbateri 2013 top 10 vorbitori Campionatul Mondial Dezbateri Chennai_ARDOR

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

2 comentarii

  1. Pingback: Combatem bine | dorinlazar.ro

  2. avatar

    Mulțumim pentru vizită și pentru link! Cât despre „fetișuri narcisiste” sperăm să ne mai vizitați ca să avem argumente în dezbaterea de a vă schimba perspectiva 🙂 Obiectivul nostru nu este unul din zona narcisistă, credem însă că lucrurile se pot schimba în bine utilizând și jumătatea plină a paharului, chiar dacă e mai greu de văzut asta în vremurile în care trăim. 🙂

Comentează