Fost ambasador al Marii Britanii si jurnalist la The Telegraph scrie de Bine despre Romania

0

Sir John Ure, autor de cărţi de călătorie şi istorie, a petrecut o săptămână în România şi a scris câteva cuvinte interesante despre țara noastră în The Telegraph.  El scrie că deşi regiunile pe care le-a vizitat fac parte din aceeaşi ţară, din punct de vedere geografic, a avut senzaţia că există de fapt trei lumi istorice şi emoţionale.

„În mod surprinzător nesătui de biserici, castele, căpiţe de fân şi păduri, în cele din urmă am pornit înapoi spre sud, la aeroportul din Bucureşti, şi spre casă. Aţipind în avion, am trăit amintirea delicată a unui tărâm însorit cu păşuni şi gospodării medievale, liniştite, am avut vise înfricoşătoare cu vampiri (…), şi am avut un sentiment de mulţumire pentru a fi văzut o ţară care reuşeşte să se ridice după zeci de ani de comunism lipsit de viaţă”, mai spune autorul articolului.

Citește mai multe in adevarul.ro

foto Florin Ghinda, 2011

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează