Finanțare pentru promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european

0

Sursa: comunicat de presă Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului, 

www.fonduri-diversitate.ro 

COMUNICAT DE PRESĂ privind deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare în cadrul Programului PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, deține calitatea de Operator al  Programului PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.

Programul este finanțat prin intermediul Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009 – 2014, reprezintă una dintre cele mai importante surse de finanțare nerambursabile pentru sectorul cultural din România și sprijină proiectele care propun valorificarea și promovarea diversității culturale.

Asistența financiară nerambursabilă este în valoare totală de 8.022.059 euro, din care 85% reprezintă contribuția statelor donatoare – Norvegia, Islanda și Liechtenstein, iar 15% contribuția României.

În acest context, Ministerul Culturii anunță deschiderea, în data de 6 ianuarie 2014, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare atât pentru proiectele mari (între 50.000 și 200.000 euro/proiect), cât și pentru proiectele mici (între 5.000 și 15.000 euro/proiect). Cererile de finanțare vor putea fi depuse până la data de 7 aprilie 2014 pentru proiectele mari, respectiv 25 aprilie 2014 pentru proiectele mici.

Obiectivul general al Programului se referă la sporirea dialogului cultural şi protejarea identităţii europene prin înţelegerea diversităţii culturale. De asemenea, Programul urmărește să contribuie la întărirea relațiilor bilaterale între promotorii de proiecte din România și partenerii din statele donatoare.

Solicitanții eligibili sunt entitățile publice și organizațiile neguvernamentale din România, la care se adaugă, în cazul proiectelor mici, și persoanele fizice autorizate.

Activitățile eligibile în cadrul proiectelor vizează creșterea mobilității artiștilor și a creațiilor acestora dincolo de granițele naționale, promovarea educației prin artă, activități privind artele spectacolului, arta plastică și arta vizuală, campanii de informare și comunicare privind conștientizarea diversității culturale, inclusiv a culturii minorităților, precum și producția de bunuri și servicii din domeniul culturii și patrimoniului minorităților, inclusiv minoritatea romă.

Valoarea totală a asistenței financiare pentru proiectele mari este de 6.327.957 euro, iar în cazul proiectelor mici este de 623.566 euro.

promovarea diversitatii

Informații detaliate privind Ghidul solicitantului, depunerea cererilor de finanțare și a documentației aferente sunt disponibile pe pagina web dedicată Programului – www.fonduri-diversitate.ro -, începând cu data de 6 ianuarie 2014.

 

Încurajăm depunerea unui număr cât mai mare de proiecte culturale care să răspundă obiectivelor asumate prin Programul PA17/RO13 Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează