Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” se încheie pe 19 august la Sinaia cu Romanian Sinfonietta Orchestra

0

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” se încheie pe 19 august la Sinaia cu Romanian Sinfonietta Orchestra

Romanian Sinfonietta Orchestra dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un concert programat pe 19 august, de la ora 19, în faţa Casinoului din Sinaia va încheia miercuri Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”.

După 20 de ediţii în care nu a ratat ocazia să aibă cel puţin un concert în aer liber în Foişorul din Parcul din Sinaia, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, a revenit în 2020 cu ediția a XXI-a, de data aceasta exclusiv în aer liber, între 2 şi 19 august, la Sinaia, în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Muzeul Sinaia, Casinoul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai. În program, nu mai puțin de 14 de concerte și recitaluri, până acum toate petrecându-se conform planului, cu distanțarea de rigoare. Din anul 1999 și până în prezent, festivalul a propus celor aflați la Sinaia în vacanța de vară (mai mulți ca niciodată anul acesta) un program atractiv, ediția din 2020 fiind una cu totul originală, în primul rând pentru că, din motive obiective, se desfăşoară exclusiv în aer liber.

Acest proiect creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va avea anul acesta concertul de închidere exact în ziua care aniversează naşterea lui Enescu, 19 august, pentru că festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

Ca şi în anii trecuţi şi actuala ediţie a avut în centru prezența celor patru orchestre naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, cu un concert pe 5 – solist Ştefan Cazacu, în aer liber la Casino Sinaia, Orchestra Națională Simfonică a României, cu concert pe 11 august, de la ora 19, Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu, pe 16 august, ora 19 şi Romanian Sinfonietta Orchestra dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un concert programat pe 19 august, de la ora 19, tot la Casino Sinaia. Publicul adunat în parc în fața Casinoului la aceste concerte mai ample a depășit numărul sutelor, lumea venind disciplinat, cu măști, respectând rigorile vremurilor, dar bucurându-se sincer de ocazia care li se oferă.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” – beneficiind şi anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” a propus un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni. In afara celor patru orchestre românești care au concertat în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Națională Simfonică a României, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din patru categorii de vârstă, trei dintre orchestre susţinând concertele din program atât la Sinaia, cât şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului internaţional „Vara Magică”, în Curtea Ateneului Român, am avut ocazia de a participa și la concerte mai mici, camerale, publicul agreând programele de divertisment, pline de culoare, cuprinzând prelucrări ale unor piese de mare popularitate, prezentate chiar de Marin Cazacu, fie că au fost sau vor fi susținute de Cvartetul Arcadia, Ansamblul Violoncellissimo, sau alţi tineri interpreţi reuniți în diverse formule.

 

https://www.youtube.com/watch?v=Yg60W36DqmE&feature=youtu.be

 

Organizatori : Primăria Sinaia, Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.

 

Proiect cofinanțat de : UCIMR

 

Parteneri: Fundația Prietenii muzicii Serafim Antropov, Filarmonica George Enescu, UNMB, Lanto Communication, Casino Sinaia, Centrul Cultural “Carmen Sylva”, Muzeul Naţional “George Enescu”

 

Sponsori: Hotel Palace, Hotel Caraiman, Hotel Piatra Şoimului, Redescoperă SINAIA, Vizual Graph

 

Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă.

www.primaria-sinaia.ro

www.tinerimearomana.ro

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.