Festival Internațional de Desene Animate la Brașov

0

Asociația Colors vă invită la prima ediție a Festivalul Internațional de Desene Animate (International Cartoons Festival) care va avea loc la Brașov, între 4-7 iulie.

Asociația Colors organizează pentru prima dată în Brașov un festival internațional de desene animate destinat celor mici și celor mari, cu scopul de a promova multiculturalitatea, modalitățile nonformale de petrecere a timpului liber, valorile sociale, dar și de a oferi celor mici o ocazie de a se familiariza cu alte limbi străine, întrucât desenele vor fi prezentate în formatul original, fără a fi dublate și fără subtitrare.

Voluntarii Asociației Colors au ales pentru eveniment desene animate reprezentative din țări precum Polonia, Spania, Turcia, Cehia, Franța, Belgia, Estonia, Letonia, Japonia, Elveția, Rusia, Scoția, USA, Ungaria, Australia, UK, Italia, Germania și România, vizionarea desenelor făcându-se între orele 10-13 și 15-18, la Centrul de Activități Colors, din str. Mircea cel Bătrân nr. 4.

“Desenul meu preferat este Reksio, despre aventurile unui cățel cu o ureche bleagă și prietenii lui. Reksio este distractiv și are o inimă bună. Îi invit pe toți copiii din Brașov să vină la festival și să îl cunoască pe Reksio” a declarat Olga Medrzejewska, voluntar din Polonia al Asociației Colors și unul dintre inițiatorii evenimentului.

În cadrul festivalului veți putea viziona totodată desene animate celebre, precum Lolek și Bolek, Mihaela, Willi Frog, Popeye sau Nu, pogodi!

 

Programul festivalului:

Miercuri, 4 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18

Joi, 5 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18

Vineri, 6 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 și 15-18

Sâmbătă, 7 iulie, Centrul de Activități Colors, orele 10-13 | Parcul Tractorul, orele 10-13 și 17-20.

Programul detaliat al festivalului îl găsiți pe plinideidei.ro și facebook.com/asociatiacolors.

Intrarea la festival este liberă.

International Cartoons Festival este un eveniment organizat de Asociația Colors în cadrul proiectelor “Fii activ și creativ” și “Hand by Hand with Europe” finanțate cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 2 Serviciul European de Voluntariat.

Asociatia Colors, infiintata in 2008, are ca misiune dezvoltarea indivizilor si a comunitatilor din care fac parte pentru a face fata provocarilor vietii actuale, implementand proiecte educationale si de voluntariat pentru timpul liber si vacante, destinate copiilor, tinerilor si varstnicilor din Brasov si Sibiu.

Mai multe gasiti pe www.plinideidei.ro.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează