Fabricat în Moldova

0

Conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova împreună cu Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România au întreprins o vizită de lucru în România in vederea organizarii expoziției ”Fabricat în Moldova”la Iași – 25-27 Noiembrie Palas Mall

????????????????????????????????????

Luni, 12 septembrie 2016 conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova împreună cu Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România au întreprins o vizită de lucru în România in vederea organizarii expoziției ”Fabricat în Moldova”, care se va desfășura în perioada 25-27 noiembrie 2016 la Palas Mall Iași, România.

În cadrul vizitei au avut loc întrevederi cu primarul Municipiului Iași Mihai Chirica, cu care s-a discutat modalitatea de organizarea a expoziției, aspecte logistice și promoționale.

„Relaţiile economice dintre Republica Moldova şi România au o dinamică ascendentă, România fiind unul dintre principalii parteneri economici ai Republicii Moldova. Această realitate impune crearea unui cadru de comunicare şi dezvoltare a relaţiilor dintre operatorii economici de pe ambele maluri ale Prutului. Expoziţia „Fabricat în Moldova” din orașul Iași este o proiectare a expoziției naționale, scopul acesteia fiind de a contribui la crearea condițiilor favorabile pentru susținerea producătorului autohton și promovarea imaginii Republicii Moldova”, a menționat Constantin Vieru, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – Romania.

Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași a salutat dorința mediului de afaceri din RM de a organiza un astfel de eveniment în România, declarând că produsele moldovenești sunt de înaltă calitate și cu siguranță vor fi apreciate de către antreprenorii și consumatorii din Romania. De asemenea, a adăugat „Prin acest eveniment vom contribui la promovarea agenților economici și crearea de noi parteneriate”.

În cadrul vizitei de lucru, reprezentanții delegatiei s-au întâlnit și cu Ion Coșer, Consul Onorific al Republicii Moldova în România, reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și cu reprezentanții serviciului vamal, cu care au discutat modalitățile și condițiile de expunere a produselor la expoziție.

În urma discuțiilor s-a stabilit să fie încheiat un memorandum între CCI a RM, MIEPO, Primăria Iași  și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova – România în vederea organizării ”Fabricat în Moldova” la Iași.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează