Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

EUROSFAT- Laura Codruța Kövesi: Am fost surprinsă ca în UE sunt discrepanțe mari în privința numărului investigațiilor. Sunt state cu sute de cazuri și state cu 3-4 cazuri. Pandemia înseamnă risc mai mare pentru fraude

0

București, 17 octombrie 2020: Pandemia de Covid-19 care a determinat alocarea de mai mulți bani europeni poate înseamna mai puțină rigurozitate în respectarea regulilor și implicit un risc mai mare pentru fraude financiare, a declarat Laura Codruța Kövesi, procuror-șef european al Parchetului European, în cadrul EUROSFAT, cel mai mare forum anual de afaceri europene din România.

Atunci când vorbim de apărarea statului de drept, implicit de combaterea corupției și a fraudei financiare, Parchetul European va avea un rol foarte important. Mă refer mai ales la această situație cu pandemia, o situație în care pentru prima dată o să avem mai mulți bani care merg către statele membre, mai multă flexibilitate și mai puțină rigurozitate în a respecta anumite reguli, ceea ce înseamnă un risc mai mare pentru a avea fraude financiare”, a afirmat Laura Codruța Kövesi.

Ea a adăugat că daunele cu TVA la nivelul UE pot ajunge într-an la aproximativ 30-60 de miliarde de euro, conform Institutului Kiel pentru Economie Mondială. Cea de-a doua concluzie a studiului este că există corupție în toate statele UE.

Analizând diferența între exporturi și importuri în fiecare stat, concluzia este că nu avem țări curate. Nu avem nici țări care să fie cele mai corupte, să poți să zici că mereu este un vinovat de serviciu și corupția este mai mare, dar nici nu avem țări curate în Europa. Astfel de infracțiuni se comit în toate statele membre. Parchetul European va avea avantajul abordării unitare. Investigarea acestui tip de fraude va fi o prioritate în toate statele membre”, a explicat procurorul-șef european.

Raportul care a surprins-o pe Laura Codruța Kövesi

Cand i-a fost cerut să realizeze bugetul pentru înființarea Parchetului European, Laura Codruta Kövesi a solicitat un raport despre fraudele financiare investigate în ultimii patru ani în cele 22 de state membre ale Parchetului.

Am constatat cu surprindere că sunt foarte mari discrepanțe. Există state membre în care sunt investigate sute de dosare în fiecare an și state în care sunt investigate trei sau patru dosare. Nu înseamnă că acele state sunt cele mai curate, ci poate că nu a existat o prioritate pentru a investiga aceste infracțiuni. Parchetul European este un răspuns pe care Europa îl dă acestei provocări. Pentru a avea succes, avem nevoie de câteva condiții. Prima este independența sistemului judiciar. Independența Parchetului European este reglementată prin regulamentul său, toți procurorii care vor lucra pentru Parchetul European vor fi independenți. A doua condiție este legată de resurse. Bugetul pe care l-am cerut este în jurul a 55 de milioane de euro. Astfel, vom putea avea 140 de procurori în cele 22 de state membre. Ei trebuie, cel puțin pentru început, să investigheze minim de 3.000 de dosare”, a mai spus Laura Codruța Kövesi.

Întrebată despre evoluția numărului de infracțiuni în timpul pandemiei, oficialul european a spus că se așteaptă la o creștere a fraudelor financiare în sistemul medical.

În sistemul medical, cu siguranță, numărul de cazuri în această perioadă ar putea să fie la fel ca și în trecut sau chiar ar putea să crească. Mă refer în special la domeniul achizițiilor publice. Aici sunt convinsă că numărul achizițiilor publice a crescut și, în general, când sunt făcute fără licitații, fără reguli stricte, este clar că există un risc mai mare pentru fraude. Chiar dacă nu am început activitatea, am primit câteva plângeri cu privire la acest tip de infracțiuni, dar pe toate le-am trimis la OLAF (n.red.Oficiul European de Luptă Antifraudă)”, a declarat procurorul-șef european.

Despre EUROSFAT

EUROSFAT este cel mai mare forum anual de afaceri europene din România. Bazat pe valorile europene ale democrației, implicării civice și dialogului deschis, forumul reprezintă oportunitatea de a dezbate subiecte actuale la nivel european, național și regional. Fiecare dintre edițiile precedente a găzduit peste 600 de participanți, peste 50 de vorbitori, 30 de sponsori și parteneri. În fiecare an, conferința este organizată sub patronajul Parlamentului European, Comisiei Europene și președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene și în parteneriat cu diverse instituții internaționale, companii private și reprezentanți ai societății civile române și europene. Evenimentul este organizat de Centrul de Expertiză Europeană EUROPULS.

Sponsorii EUROSFAT 2020 sunt Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Enel România, eMAG, Fundația Konrad Adenauer, Fundația Friedrich Naumann.

Partenerii EUROSFAT 2020 sunt Fundația Friedrich Ebert, Ambasada Regatului Belgiei în România, Ambasada Austriei în România, Ambasada Germaniei în România, Confederația Concordia, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Agrointeligența, Consiliul Tineretului din România.

Evenimentul este realizat cu sprijinul și sub patronajul Președintelui Parlamentului European, David Sassoli, Reprezentanței Comisiei Europene în România și al Președinției Germaniei la Consiliul Uniuniii Europene

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.