Europa mai aproape de tinerii din Buşteni

0

Asociaţia ASK Yourself implementează în perioada 3-12 martie, în Buşteni, proiectul „Say it out loud” finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, în parteneriat cu alte 3 organizaţii non-guvernamentale din Polonia, Portugalia şi Georgia. Scopul acestui proiect este acela de a ajuta tinerii participanţi să îşi dezvolte abilităţile de a vorbi în public şi de a-şi spori increderea de sine.

IMG_2626

Luni, 6 martie, cei de 24 de participanţi vor vizita Castelul Cantacuzino, scopul acestei activităţi fiind ca tinerii să cunoască valorile culturii românești. Ei vor crea un Photo Voice pe tema comunicării interculturale, având șansa să pună în valoare frumosul castel. Expoziția foto va putea fi vazută pe site-ul asociației și al Castelului.

Joi, 9 martie, tinerii vor desfăşura mai multe activităţi cu elevii Colegiului „Ion Kalinderu” din Buşteni prin intermediul cărora liceenii vor afla mai multe despre programul Erasmus+ şi vor fi încurajaţi să participe la rândul lor în proiecte internaţionale.

În cele 10 zile de activităţi, cei 24 de participanţi vor avea ocazia de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în ceea ce priveşte importanţa vorbitului în public şi a diferitelor tipuri de comunicare, Işi vor spori încrederea de sine şi vor conştientiza asemănările şi deosebirile în ceea ce priveşte modurile în care pot comunica eficient. Activităţile desfăşurate au la baza metode de educaţie non-formală precum role play, photovoice, team building, etc. Toate activitățile se desfășoara în limba engleză, iar interculturalitatea are un rol fundamental.

ASK Yourself este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2015 care concepe, organizează şi implementează proiecte în scopul dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor şi lucrătorilor de tineret, încurajând voluntariatul şi diversitatea culturală prin intermediul metodelor de educaţie non-formală.

Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului care are ca principale obiective creşterea angajabilităţii în rândul tinerilor prin acumularea de cunoştinţe necesare dezvoltării din punct de vedere personal şi professional.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează