Elevii și studenții români dezvoltă soluții pentru problemele actuale din domeniul medical, educațional și de mediu

0
  • Elevi și studenți vor crea soluții IT pentru dezvoltare durabilă sub egida obiectivelor ONU 2030;

  • Promenada organizează, împreună cu Fundația ENSO pentru Dezvoltare prin Educație și Tehnologie, „Hack to the future”;


12 noiembrie 2018, București – Promenada organizează, alături de Fundația ENSO pentru Dezvoltare prin Educație și Tehnologie, în perioada 15 – 17 noiembrie, hackathon-ul „Hack to the future”.

În cadrul hackathon-ului vor participa peste 100 de elevi și studenți pasionați de tehnologie și IT, care, sub îndrumarea mentorilor, specialiști din domeniu, vor crea soluții pentru dezvoltare durabilă sub egida ONU 2030. Tinerii vor lucra în echipe și vor gândi soluții pentru un viitor mai bun, abordând provocările globale cu care ne confruntăm, cele legate de sănătate, educație și mediu. În dezvoltarea soluțiilor competitive la nivel global, aceștia vor utiliza tehnologii de vârf precum inteligența artificială – AI, realitatea augmentată – AR, realitatea virtuală – VR și robotică. Printre participanți vor fi echipe de robotică ale liceelor și universităților din București, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.

“Trăim în secolul vitezei și al tehnologiei, unde societatea este într-o continuă schimbare, un secol în care copiii au o înclinație tot mai mare spre inovare. În acest context, pregătim un eveniment important pentru noi, unde aproximativ 100 de elevi și studenți talentați și bine ancorați în problemele actuale ale societații vor demonstra că sunt adevărați experți în tehnologie. Acest hackathon este o șansă pentru companiile în căutare de noi talente să descopere tineri specialiști, pregătiți atât pentru nou cât și pentru munca în echipă. Promenada a devenit un spațiu al inovării, un spațiu unde tehnologia se îmbină cu mințile ascuțite, pe care dorim să le promovăm și să le susținem” a declarat Ana-Maria Leca, Center Manager Promenada.

Evenimentul va avea loc în incinta Promenada la etajul 1, în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial.

Partenerii evenimentului sunt Logic Computer,Trencadis, Qualitance, Tema Energy, EY Romania, Microsoft, Lenovo, Gateway, Robofun și VivaCredit.

Despre Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. Promenada este un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, care include terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și iarna de un patinoar în aer liber, dar și un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent. La finalul anului 2014, mall-ul Promenada a intrat în portofoliul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor comercial din Europa Centrala si de Est. Pagina de FB: https://www.facebook.com/Promenadaro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.