Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

EIT Health lanseaza un programul de finantare dedicat solutiilor medicale pentru ingrijirea vederii sau managementul durerii

0

Anul acesta, EIT Health lansează pentru a patra oară programul Wild Card, cu scopul de a găsi companii din domeniul sănătății care dezvoltă soluții inovatoare în două domenii medicale: îngrijirea ochilor și a vederii și managementul durerii. La finalul competiției, două echipe vor primi până la 1,5 milioane de euro în finanțare “non-dilutive” (fără alocare de părți sociale) și doi ani de sprijin din partea organizației. Aplicația este deschisă până la 15 martie 2021 pentru inovatorii din Europa, inclusiv țările vizate de clusterul EIT Health InnoStars (Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia) și regiunile din Schema de Inovare Regională EIT Health RIS, printre care și România.

La nivel european, se estimează că sunt peste 30 de milioane de nevăzători sau persoane cu deficiențe de vedere. În medie, 1 din 30 de europeni suferă de pierderea vederii. Această problemă se agravează la persoanele în vârstă, unde 1 din 3 persoane cu vârsta peste 65 de ani se confruntă cu această problemă1. Mai mult, în Europa, costurile directe de asistență medicală pentru boli oculare sunt estimate a fi mai mari de 18 miliarde de euro pe an, potrivit unui studiu realizat în 11 state membre ale UE2. Pentru a sprijini identificarea soluțiilor pentru problemele oculare și de vedere, EIT Health a ales îngrijirea ochilor și a vederii drept una dintre direcțiile vizate în cadrul programului EIT Health Wild Card din acest an. EIT Health invită inovatori talentați din toată Europa să lucreze la găsirea unei soluții pentru a atenua, preveni și vindeca afecțiunile oculare și tulburările de vedere.

Cealaltă direcție vizată în cadrul competiției este managementul durerii. În acest caz, soluțiile trebuie să răspundă nevoii de a atenua suferința provocată de durerile acute și cronice. Înțelegând cum și de ce este generată durerea într-o varietate de condiții, soluțiile inovatoare pentru gestionarea durerii pot avea un impact cu adevărat semnificativ asupra vieții pacientului.

Parcursul echipelor selectate în cadrul competiției începe cu un hackathon; lansând provocări pe toate planurile, de la formarea echipei, gândirea critică, validarea modelului de afaceri și pitching. În cele din urmă, participanții își vor prezenta soluția către un grup de lideri din industrie pentru a-și asigura un loc în finală, moment în care vor concura pentru investiția EIT Health pentru dezvoltarea companiei și lansarea soluției pe piață. În urma procesului de selecție, un maximum de două echipe vor primi, timp de doi ani, sprijin continuu de la Managerii de Proiect ai EIT Health, mentorat și coaching organizațional, precum și acces la rețeaua și partenerii EIT Health. În plus, fiecare echipa va primi o finanțare de până la 750.000 de euro anual, timp de doi ani.

În urma consultărilor cu experți din industrie, am selectat îngrijirea ochilor și a vederii și managementul durerii ca domenii medicale care necesită inovație. Potențialul de a îmbunătăți viața pacienților și a cetățenilor din întreaga Europă și nu numai este în mâinile talentelor care ar putea dezvolta serviciile de sănătate în aceste domenii. Așteptăm cu nerăbdare să întâlnim inventatorii viitorului și să-i sprijinim în demersul de a aduce pe piață noi soluții care pot schimba vieți”, a declarat Jorge Juan Fernández García, Director de Inovație, EIT Health.

Cele două provocări ale programului EIT Health Wild Card de anul trecut au vizat sănătatea femeii și terapiile digitale. Una dintre echipele sprijinite, spaniolii de MiMARK, se concentrează pe îmbunătățirea preciziei și eficienței diagnosticului pentru cancerul endometrial, în timp ce cealaltă echipă susținută, Orbit din Germania, dezvoltă o soluție de inteligență artificială pentru a permite personalizarea eficientă a tratamentului pentru boala Parkinson.

Pentru mai multe informații despre procesul de aplicare al programului EIT Health Wild Card 2021, vă rugăm să accesați site-ul wildcard.eithealth.eu sau să vă alăturați webinarului Wild Card ce va avea loc pe 16 februarie 2021.

Despre EIT Health

EIT Health este o organizație non-profit și unul dintre cele mai mari parteneriate public-privat europene în domeniul inovației în sănătate. Cu aproximativ 150 de parteneri, EIT Health este o rețea europeană unică de companii de top, universități, centre de cercetare și dezvoltare, precum și spitale și institute medicale. Rolul EIT Health este de a edifica un ecosistem care să permită dezvoltarea asistenței medicale pentru viitor, astfel încât cetățenii europeni să poată trăi o viață mai lungă și mai sănătoasă. EIT Health susține dezvoltarea profesioniștilor din domeniul sănătății din toată Europa, investind în cele mai performante talente ale Europei și facilitează comercializarea produselor/soluțiilor inovatoare pentru sănătate în cadrul UE. Este una dintre cele mai mari inițiative de sănătate finanțate public și este susținută de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Pentru mai multe informații, vizitați: www.eithealth.eu.

Despre EIT Health InnoStars

Clusterul InnoStars este una dintre cele șapte zone geografice ale EIT Health. Acesta acoperă jumătate din Europa, inclusiv Polonia, Ungaria, Italia și Portugalia, precum și regiuni suplimentare incluse în Schema de inovare regională a EIT – statele baltice, Croația, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia, Grecia și România. Acesta este un grup de țări evaluate în Clasamentul European al Inovatorilor (EIS) ca inovatori modești sau moderați. InnoStars se concentrează pe promovarea antreprenoriatului, inovării și educației în domeniul sănătății, vieții sănătoase și  îmbătrânirii active în regiune și pe scăderea decalajului dintre regiunile lider în inovare și regiunile moderat inovatoare.

Despre Programul de Inovare Regional EIT (EIT RIS)

Schema de inovare regională a EIT (EIT RIS) a fost creată de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) pentru a reduce decalajul dintre regiunile lider în inovare și acele regiuni care sunt moderat și modest inovatoare. Programul este implementat cu implicarea reprezentanților locali, în România acesta fiind FreshBlood HealthTech. În domeniul sănătății, programul se desfășoară din 2016 și este coordonat de EIT Health InnoStars. Programul încorporează 13 reprezentanțe locale ale EIT Health situate în 12 țări din Europa de Est, Centrală și de Sud. Aceste reprezentanțe servesc ca puncte de acces la o rețea pan-europeană a celor mai bune universități, companii și proiecte ale acestora. Programul își propune să incubeze regiunile în care își desfășoară activitatea, descoperind atuurile lor inovatoare unice și să faciliteze pentru inovatorii locali participarea la programe și competiții pan-europene.

www.eithealth.eu I https://eithealth.eu/in-your-region/innostars/

1 http://www.euroblind.org/about-blindness-and-partial-sight/facts-and-figures#details

2 https://www.medtecheurope.org/ophtalmology/

 

 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.