Eco-style: Şi shoppingul poate fi eco!

0

In ciclul celor 24 de ore ale zilei, in caminul fiecaruia, pe drum, la locul de munca, in deplasare, in marile magazine, fiecare dintre noi poate ameliora starea de sanatate a mediului inconjurator sau agrava, inconstient, simptome care ne obliga sa cautam alternative. De aceea, ne propunem sa va prezentam punctele cheie ale unei zile cu adevarat eco-friendly. Seria de articole este realizata de Emilian Stoenica & www.eco-style.ro.

 

Iata ce putem face:

CUMPARATURILE reprezinta o activitate de care suntem cu adevarat dependeti. Atunci cand mergem la cumparaturi, daca vrem sa avem un stil de viata mai prietenos cu mediul, trebuie sa tinem cont de modalitatea de transport (discutata anterior), tipurile de produse cumparate si materialele in care sunt ambalate acestea.

Incercati sa evitati pe cat posibil acceptarea de la vanzator (sau cumpararea) de pungute, pungi obisnuite din plastic in care sa transportati produsele cumparate. Acestea nu sunt biodegradabile si polueaza mediul inconjurator. Cele mai indicate sunt sacosele din panza, sau alt material biodegradabil, mult mai rezistente si mai durabile, pe care le putem avea cu noi tot timpul (impaturite, ocupa foarte putin loc).

Tipuri de produse cumparate cel mai des:

1.Produse pentru hrana (alimente)

Agricultura clasica, obisnuita foloseste pesticide, chimicale, hormoni de crestere, antibiotice etc. Pentru a evita acest impact negativ asupra mediului, putem alege produse ecologice, certificate ca atare, care au un impact mai mic asupra mediului si sunt mai sanatoase pentru noi. Se gasesc deja si in Romania, pe rafturile supermarketurilor, pe internet sau la micii producatori.

2.Produse ”consumabile” (in maxim cateva luni)

Cateva exemple:

Hartie de imprimanta – deja exista pe piata romaneasca hartie pentru xerox/imprimanta, facuta din hartie reciclata. Alegeti hartia reciclata si salvati copaceii ramasi;

Produse de curatenie – cautati produse de curatenie ecologice, fara chimicale, mai putin periculoase pentru mediu si pentru sanatatea dumneavoastra;

Produse de ingrijire personala – sunt disponibile in Romania sapunuri eco, bile ecologice pentru spalat rufe, cosmetice organice etc.

3.Produse care au o viata mai lunga (de ordinul anilor)

Exemple: mobilier, aparate electrocasnice, becuri, jucarii pentru copii, haine, decoratiuni interioare etc.

In cazul acestor produse, este important materialul din care sunt facute. Orientati-va cat mai mult, atunci cand este posibil, spre materiale biodegradabile (lemn, hartie, carton, tesaturi organice, materiale vegetale uscate etc) sau macar spre materiale reciclabile (aparatele electrocasnice se recicleaza ca DEEE-uri, becurile ecologice sunt si ele colectate separat, hainele de asemenea). Evitati pe cat posibil achizitionarea plasticului, de orice fel. Plasticul persista in natura timp de ani, zeci de ani, chiar sute de ani.

Foarte important la TOATE produsele pe care le achizitionam este AMBALAJUL. Materialele din care sunt facute lucrurile pe care le cumparam si ambalajele lor vor ajunge mai devreme sau mai tarziu in mediu. Deseurile din ambalaje sunt cele mai raspandite gunoaie din natura. Pentru ca cele mai multe nu sunt biodegradabile (PET, plastic, folii de polietilena etc), persista foarte mult odata ajunse in mediu, neputand fi descompuse de microorganisme. Fiecare dintre noi poate contribui si la acest capitol, prin achizitionarea produselor care sunt ambalate in materiale biodegradabile sau macar reciclabile.

Cel mai indicat ar fi ca produsul pe care il luam sa nu fie ambalat deloc (situatie des intalnita in cazul fructelor si legumelor, painii etc).

Daca produsul este ambalat, cel mai bine este sa fie intr-un material biodegradabil (hartie, carton, lemn, fibre vegetale, tesaturi organice etc).

Daca nu este ambalat intr-un material biodegradabil, de preferat este ca ambalajul sa fie macar reciclabil (PET, sticla de sticla, fier-conserve, aluminiu-doze de bere si suc etc).

Cel mai rau caz il reprezinta produsele ambalate in plastic, folie de plastic, folie de polietilena, pungi/sacose de plastic, caserole de polistiren expandat etc. Acestea se biodegradeaza in zeci si sute de ani.

Din punct de vedere ecologic, discutia despre cumparaturi trebuie obligatoriu legata si de deseuri.

RECICLAREA DESEURILOR are urmatoarele avantaje:

  • reduce cantitatea de gunoi ajunsa in gropile de gunoi, si in natura;
  • asigura materie prima pentru diferite lanturi de productie (de ex: din hartie reciclata se face hartie igienica, sau mai nou hartie pentru xerox; din PET-uri reciclate se pot face blugi si alte tipuri de haine etc);
  • reduce consumul de energie electrica folosita in procesul de productie;
  • prin reciclarea conservelor de fier, pieselor auto, electrocasnicelor vechi, dozelor de aluminiu etc. se reduce distrugerea mediului natural pentru minereuri de fier, aluminiu.
  • prin reciclarea hartiei nu se mai taie copaci;
  • produsele confectionate din materiale reciclate pot avea un pret mai mic, pentru ca procurarea materiei prime a fost mai ieftina.

Mai ales in marile orase, reciclarea diferitelor materiale a devenit din ce in ce mai la indemana. Exista in foarte multe zone pubele speciale pentru diferite tipuri de materiale, cel mai des intalnite fiind pentru HARTIE-CARTON, PET-uri si STICLA. Exista mici intermediari in industria reciclarii, care va si platesc pe loc (la kg) daca le duceti hartie, PET-uri, DEEEuri, fier, aluminiu.

Impactul oamenilor asupra mediului inconjurator a existat dintotdeauna. Este practic imposbil sa oprim consumul in totalitate. Totusi, orice mic gest sau contributie aparent nesemnificativa ajuta la intretinerea a tot ceea ce ne inconjoara. Sa incetam sa ne mai uitam la cei din jurul nostru, plafonandu-ne in cliseul in care daca altii nu fac-eu de ce as face? Sa avem cu totii initiativa iar natura ne va rasplati!

Emilian Stoenica & www.eco-style.ro

—————–

www.eco-style.ro

EcoStyle dorește să fie Ghidul Tău De Comportament Eco. Pentru a realiza acest lucru îți oferă informații accesibile dintr-o paletă foarte largă de subiecte, precum: alimentație, textile, locuință, electrocasnice, cosmetice, transport și multe altele, pentru a ușura adoptarea unui stil de viață prietenos cu mediul înconjurător și sănătos pentru oameni. Informațiile sunt prezentate prietenos și acoperă o arie mare de subiecte pentru a putea oferi o imagine cât de completă posibil pentru un stil de viață ecologic. Se pun la dispoziţie următoarele facilităţi: calendarul de evenimente, jocuri şi instrumente eco, articole cuprinzătoare sau informaţii despre ONG-urile de mediu.

De asemenea, organizăm concursuri prin care oferim premii exclusiv ecologice. Companiile care oferă produse sau servicii eco se pot înscrie în catalog!

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează