Două luni până la Electric Castle @ Castelul Banffy din Bonțida. VEZI CINE VINE!

0

Două luni până la Electric Castle: mai sunt doar 5000 de abonamente disponibile.

Au mai rămas 5000 de abonamente pentru a doua ediție a Electric Castle Festival. Din 15 mai, organizatorii vor pune în vânzare biletele pentru o zi.

EC-0143

JUNE 19-22 2014, BÁNFFY CASTLE

Cu două luni înainte de cea de a doua ediție a Electric Castle Festival, organizatorii anunță că mai sunt disponibile doar 5000 de abonamente. Die Antwoord, Thievery Corporation, Bonobo, Rusko, DJ Fresh, Sasha și ceilalți artiști, care se regăsesc pe afișul festivalului, sunt unul dintre motivele pentru care abonamentele au avut o trecere atât de mare la fani. Prețul biletelor de acces pentru cele patru zile de festival este de 190 de lei, iar, din 15 mai, vor fi puse în vânzare și abonamentele pentru o zi, la prețul de 100 de lei.

“Anul acesta, ne-am propus să fim bigger, stronger, better, am crescut numărul de artiști și ne-am extins cu încă o scenă, iar acest lucru a plăcut fanilor festivalului. Abonamentele pentru cea de a doua ediție au început să se cumpere imediat ce am dezvăluit primul cap de afiș, Rusko. Vânzările au explodat, însă, odată cu închiderea line up-ului, când am anunțat că Die Antwoord vor urca pe scenă în deschiderea festivalului. Din motive organizatorice și din considerente ce țin de spațiu ne mai permitem să punem în vânzare încă 5000 de abonamente, de aceea îi sfătuim pe cei care doresc să vină la castel să se grăbească cu achiziționarea biletelor”, a spus Teodor Negrea, directorul festivalului.

904

Electric Castle va reuni anul acesta peste 130 de artiști care vor concerta, timp de patru zile, pe cinci scene, una dintre acestea fiind destinată exclusiv genului dub-reggae. Festivalul va avea un line-up proaspăt, cu multe prezențe în premieră pentru România și artiști care își vor lansa noile albume la Castelul Banffy din Bonțida. Excentricii de la Die Antwoord, alchimiștii „trip-hop-ului” ce formează trupa Thievery Corporation, DJ Fresh, Rusko și Sasha sunt vedetele, care vor lua cu asalt scenele amenajate pe domeniul castelului, pentru o ediție care se anunță a fi bigger, stronger, better.

Anul trecut, evenimentul a adus 92 de artiști, printre care Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me și Dope D.O.D, precum și o serie de trupe românești. S-au înregistrat 32.000 de participanți, iar peste 4.000 de persoane au ocupat zona amenajată pentru campare. Echipa de organizare a inclus 600 de persoane, dintre care 370 de voluntari, iar site-ul electriccastle.ro a înregistrat în cele trei zile de festival  un trafic zilnic de aproximativ 10.000 de vizitatori unici.

Abonamentele pentru ediția 2014 pot fi achiziționate până în 18 iunie la prețul de 190 de lei pentru toate cele patru zile de festival, iar taxa de campare va fi de 30 de lei. Abonamentele pot fi cumpărate de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului, precum și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS si Android).

www.electriccastle.ro

www.facebook.com/ElectricCastle
ElectricCastle_poster_48x68_antwoord

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează