Donează 31.5 milioane de dolari către UNICEF

0

IKEA Foundation donează 31.5 milioane de dolari către UNICEF pentru protejarea drepturilor copiilor.

Pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a Convenției pentru Drepturile Copilului, IKEA Foundation își sporește angajamentul față de copii și acordă șase granturi în valoare de 31.5 milioane de dolari pentru UNICEF.

ikea logo

Noile fonduri donate de IKEA Foundation vor ajunge la copiii marginalizați și vulnerabili, care trăiesc în comunitățile sărace și vor sprijini intervenția UNICEF în situații de urgență și de conflict. Cinci dintre granturile acordate vor susține programele UNICEF din Afganistan, China, India, Pakistan și Rwanda. Aceste programe se concentrează pe dezvoltarea timpurie a copilului, protecția și educația acestora și pe sprijinirea adolescenților pentru îmbunătățirea vieții și întărirea comunităților din care fac parte.

Cel de-al șaselea grant va fi donat către UNICEF pentru dezvoltarea instrumentelor de management al informației, cu scopul de a îmbunătăți soluțiile de răspuns și monitorizare în situații de urgență.

Parteneriatul dintre UNICEF și IKEA Foundation contribuie la consolidarea drepturilor și la îmbunătățirea condițiilor de trai ale copiilor care locuiesc în cele mai defavorizate locuri din lume”, a declarat Anthony Lake, Executive Director UNICEF. „Mulțumim IKEA Foundation pentru susținere și vom continua să lucrăm împreună pentru copiii care au nevoie de sprijin și pentru a pune echitatea și drepturile copiilor pe agenda publică”.

Convenția cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată în anul 1989, iar în acești 25 de ani s-a înregistrat un progres considerabil pentru copii. Un copil născut în 2014 are mult mai multe șanse de a supraviețui peste vârsta de 5 ani. Copiii au astăzi mult mai multe șanse să meargă la școala primară decât aveau în anul 1989. Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani exploatați prin muncă a scăzut cu aproximativ o treime din anul 2000. Cu toate acestea, foarte mulți copii nu beneficiază, deocamdată, de aceste îmbunătățiri.

Suntem foarte mândri de parteneriatul de lungă durată pe care îl avem cu UNICEF. Împreună, contribuim la dezvoltarea unor noi soluții prin care îmbunătățim viețile milioanelor de copii vulnerabili din întreaga lume. Aceste noi granturi vor permite ca munca să continue, să ajutăm și mai mulți adolescenți, copii și familii și să le asigurăm accesul la drepturile fundamentale”, spune Per Heggenes, CEO IKEA Foundation.

IKEA Foundation este cel mai mare susținător al UNICEF din sectorul privat. În ultimii 10 ani, acest parteneriat a susținut și promovat supraviețuirea, educația și protecția a milioane de copii din Africa și Asia.

Cele șase granturi acordate de IKEA Foundation vor susține:

  • Mii de adolescenți din Afganistan, India și Pakistan să își asume responsabilitatea pentru deciziile care pot influența viețile lor și ale comunităților în care trăiesc
  • Investiția în familiile și centrele familiale din Rwanda, pentru a asigura condiții mai bune de trai pentru copii
  • Asigurarea accesului la dezvoltarea timpurie a copilului și educație pentru mii de copiii vulnerabili din China
  • Protejarea copiilor împotriva violenței, a abuzului, a exploatării și a separării de familie în Jammu/Kashmir, India
  • Creșterea ajutorului social pentru orfani și alți copii vulnerabili din comunitățile rurale din China
  • Îmbunătățirea sistemelor UNICEF de răspuns și monitorizare, prin optimizarea colectării, distribuirii și analizei și managementului datelor

 

Despre IKEA Foundation

IKEA Foundation îşi propune să îmbunătăţească oportunităţile pentru copii şi tineri din ţările în curs de dezvoltare, finanţând programe pe termen lung care creează o schimbare substanţială şi de durată. IKEA Foundation colaborează cu parteneri strategici cu abordări inovatoare pentru a obţine rezultate pe scară largă în patru domenii fundamentale ale vieţii unui copil: un loc pe care să-l numească acasă, un început sănătos în viaţă, o educaţie de calitate şi un venit durabil în familie. Se estimează că până în 2015 peste 100 de milioane de copii vor beneficia de programele finanţate.

Doi dintre partenerii principali ai IKEA Foundation sunt UNICEF şi Salvaţi Copiii. Compania IKEA, prin intermediul IKEA Foundation, este cel mai mare donator la nivel mondial pentru ambele organizaţii.

Mai multe detalii la: www.ikeafoundation.org, http://www.facebook.com/IKEAFoundation şi blog.ikeafoundation.org

Despre UNICEF România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.  UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Despre Convenția ONU pentru Drepturile Copilului

Convenția pentru Drepturile Copilului recunoaște în mod explicit drepturile universale ale tuturor copiilor. Este tratatul internațional pentru drepturile omului care a fost ratificat cel mai rapid și pe scară largă din istorie și a dus la schimbări în legislație și practici, care au îmbunătățit viețile a milioane de copii din fiecare regiune a lumii.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează