Design Românesc la Salone del Mobile Milano

0

În perioada 17-22 aprilie 2018 are loc Târgul Internațional Salone del Mobile.Milano. Compania producătoare de lemn Bucin Mob participă la eveniment pentru al doilea an consecutiv, prezentând publicului mobilierul din lemn masiv, marca ”Bucin Mob Design Collection”.

Lansată în anul 2017 la evenimentul internațional imm Cologne, colecția cuprinde piese de mobilier din lemn masiv perfect executate, create în colaborare cu echipele de designeri români Izzi Design Box, Dizainăr, Woodyo, Peter’s Design și Brut Concept. Produsele au fost prezentate local la evenimente de profil din Germania, Italia, Franța și urmează a fi prezentate la New York anul acesta.

Printre produsele prezentate la Salone del Mobile Milano se numără măsuța pentru cafea ”Clear Surf”, produs care în anul 2017 a câștigat premiul Elle Decoration Design Addict, la categoria ”Votul Publicului”. Designul este semnat Izzi Design Box, iar produsul este admirat și apreciat la nivel internațional pentru forma sa atipică de placă de surf, dar și pentru îmbinarea perfectă dintre lemnul masiv de stejar și rășina epoxidică, ce permite ca esența lemnului să fie vizibilă.

În cadrul Salone del Mobile este prezentată și masa ”Paraboloid”, cu un design semnat Brut Concept. Este vorba despre o masă impresionantă cu picioare spiralate din metal, având suprafața creată dintr-o singură bucată de stejar, cu diametru de 1.8 m.

”Împreună cu Bucin Mob, o idee s-a transformat în mai puțin de 2 ani în realitate, iar acum demersul nostru de a produce și vinde la nivel internațional Design Romanesc fabricat în România ajunge să inspire și să motiveze”, declara Mihnea Gheorghiu (Director Regional) imediat după ce echipa Bucin Mob a câștigat premiul Elle Decoration Design Awards, pentru categoria ”Cel mai activ susținător al designului și al arhitecturii”, în luna martie 2018.

Echipa Bucin Mob este prezentă la evenimentul din Milano în perioada 17-22 aprilie, la Pavilionul 18, Standul D 01 E04. Evenimentul este deschis publicului între orele 9.30 – 18.30.

Detalii suplimentare despre ”Bucin Mob Design Collection – Solid Wood Furniture”:

Despre Bucin Mob

Bucin Mob este compania românească fondată în Transilvania, cu 25 de ani de experiență în domeniul prelucrării lemnului. Aici vei găsi elemente eco pentru casa sau compania ta: ferestre și uși din lemn stratificat, construcții din lemn și mobilier de grădină, dar și gama impresionantă de mobilier de lux, ‘Bucin Mob Design Collection’.

Lansată în anul 2017, colecția numără peste 25 de produse din lemn masiv, create în colaborare cu designeri români. Fiecare piesă de mobilier este creată din lemn de stejar, folosind de asemenea materiale alternative precum rășina epoxidică, marmura, aluminiu, cupru sau crom.

În luna martie 2018, compania Bucin Mob a câștigat premiul Elle Decoration Design Awards pentru ”Cel mai activ susținător al designului și arhitecturii”. Fiecare produs Bucin Mob este certificat FSC, Fair Trade (BSCI) și ISO 9001/2008.

Despre Salone Internazionale del Mobile Milano

Aflat la a 57-a ediție, Salone Internazionale del Mobile reprezintă primul din seria de 5 evenimente aflate sub umbrela Salone del Mobile.Milano, iar anul acesta evenimentul va fi din nou în centrul atenției la nivel internațional. Evenimentul are loc în perioada 4-9 Aprilie 2017. Salone Internazionale del Mobile se împarte în trei categorii: Classic, Design și xLux, ultima dintre acestea fiind dedicată produselor de lux antice, re-editate cu o notă contemporană.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează