De la Fizică la Muzică. Numitor comun: Matematica

0

Profesorii și elevii de la 8 licee europene au realizat un manual de matematică aplicată în 8 domenii diferite, de la artă și muzică la stiințele de laborator și arheologie

„Matematica este limba în care Dumnezeu a scris Universul”, a spus Galileo Galilei odată. Dar matematica nu este întotdeauna un subiect popular. Elevii tind să nu agreeze matematica, mai ales atunci când nu reușesc să obțină rezultatele academice dorite. Ei o percep, de obicei, ca un subiect abstract, cu puține aplicatii în situațiile reale. Dificultățile cu care se confruntă nu sunt numai din cauza cunoașterii insuficiente a elementelor matematice, dar și a capacității reduse de a transfera cunoștințe pentru a face față cu succes situațiilor diferite.

Pornind de la această realitate un grup de 8 licee europene, coordonate de Colegiul Ana Aslan din Cluj sub îndrumarea doamnei profesoare Andreea Suciu, au realizat un proiect, finațat prin programul ERASMUS+ cu suma de 193800 de euro, prin care și-au propus să vină cu exemple concrete despre modul în care matematica se regăsește în jurul nostru, găsindu-și astfel aplicații în diverse domenii.

Fiecare dintre liceele participante la proiect au ales să ilustreze modul în care matematica este prezentă într-un domeniu reprezentativ pentru țara sa. Astfel România a ales să prezinte modul în care matematica este folosită în științele de laborator, Italia – Matematica în arte, Polonia – Matematica în muzică, Ungaria – Matematica în informatică, Portugalia – Matematica în geografie, Danemarca – Matematica în mediul înconjurător, Grecia – Matematica în arheologie iar Lituania – Matematica în astronomie. Proiectul s-a desfășurat în perioada 2015-2017 și a implicat în jur de 4000 de elevi, cu vârste cuprinse între14 și 18 ani.

Pe rând, fiecare dintre liceele implicate și-a asumat rolul de gazdă prezentând în limba engleză materialele pe tema aleasă, în timp ce elevii străini au luat parte la ore, iar profesorii la cursuri de metodică. La întoarcerea în țara de origine, atât profesorii cât și elevii au predat aceste teme colegilor lor și claselor implicate în proiect. Rezultatele proiectului sunt încurajatoare întrucât peste 50% dintre elevii angrenați în proiect au avut mai multă motivație pentru studiul matematicii și 21% au avut creșteri ale notelor la matematică de cel puțin 20%,” a explicat doamna Suciu.

Prezentările au fost adunate într-un manual digital ce conține 8 capitole, pentru fiecare domeniu în parte, cu exemple și exerciții aplicate. Liceenii din Ungaria au dezvoltat o aplicație pentru mobil și tabletă, cu exercitii de matematică aplicată cu ajutorul cărora utilizatorii pot salva Europa, „răpită” de forțe malefice. De asemenea a fost dezvoltat un nou curriculum pentru orele de matematică opțional. Toate materialele generate de acest proiect se găsesc online și sunt excelente pentru predare elevilor de liceu, dar pot fi adaptate cu ușurință și elevilor de gimnaziu.

În Cluj, anul trecut, rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unor workshop-uri metodice la care au participat profesori de la mai multe licee și, poate nu întâmplător, la nivelul județului a crescut numărul solicitărilor pentru opționalele de matematică.

***

In România, Erasmus+ este administrat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, a cărei misiune este de a transforma România prin învățare. Erasmus+ este un program transnațional, finanțat de Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020, dedicat educației, formăriitineretului și sportului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează