Dacia Duster este alături de Festivalul George Enescu

0

Dacia Duster este maşina oficială a Festivalului George Enescu

În perioada 1-25 septembrie 2011, Ioan Holender, preşedintele Festivalului George Enescu, artişti virtuozi din întreaga lume, personalităţi ale muzicii clasice se deplasează în Dacia Duster. Seara de închidere a festivalului stă sub bagheta mărcii Dacia şi a Orchestrei Naţionale a Franţei. Asocierea Dacia cu prestigiosul eveniment cultural organizat de Guvernul României – Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional reprezintă o premieră.

Pentru a XX-a ediţie a Festivalului George Enescu, desfăşurat la Bucureşti, Dacia va pune la dispoziţia organizatorilor o flotă de vehicule Duster 4×4, cu echipare de vârf.

Iubitorii muzicii clasice au ocazia de a câştiga bilete la concertele sau spectacolele din cadrul festivalului, accesând site-ul corporate al companiei, www.daciagroup.com. Acesta găzduieşte un concurs specific, în perioada 29 august – 10 septembrie,  prin care sunt puse în joc zece bilete. Regulamentul concursului va fi disponibil pe site.

Programul festivalului poate fi consultat pe site-ul dedicat festivalului: www.festivalenescu.ro

„Şi artistul George Enescu şi Dacia au plecat din România şi au cucerit lumea. Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai puternice branduri ale României şi pentru Dacia este o onoare asocierea cu un eveniment de această anvergură. Pe de altă parte, prin vocaţia lor internaţională, ambele sunt branduri de care românii ar trebui să fie mândri deoarece contribuie cu succes la conturarea unei alte perspective asupra României.”, a declarat Jérôme Olive, directorul general al Automobile Dacia şi al Grupului Renault în România.

„Ne-am dorit ca în aceste vremuri dificile să aducem alături de noi cât mai multe branduri autohtone. Festivalul „George Enescu” este o ocazie să arătăm lumii ce potenţial există în România, dar şi să le reamintim românilor adevăratele valori internaţionale. Prezenţa Dacia alături de alţi parteneri autohtoni puternici este o dovadă în plus că festivalul nostru pune la un loc ceea ce e reprezentativ pentru vremurile noastre – creativitatea, capacitatea de adaptare şi spiritul de competiţie”, a declarat preşedintele Festivalului George Enescu, Ioan Holender.

Dacia are tradiţie în asocierea cu unele dintre cele mai importante evenimente culturale din România, fiind partenerul Premiilor Gopo şi al Târgului de Carte „Gaudeamus”. Dacia Duster, lansată în martie 2010 la Salonul Internaţional Auto de la Geneva, a obţinut premiul Autobest 2011, a fost aleasă „Maşina Anului 2011” în România şi în Croaţia şi recompensată, în Franţa, cu „Trofeul Argus”, la categoria vehicule de familie.


Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează