„Cuminţenia pământului“ la Cinemateca ICR Viena

0

Cinemateca ICR Viena prezintă în data de 18 noiembrie, de la ora 18.00, la sediul său, filmul documentar „Cuminţenia pământului“. Filmul este o producţie în limba română a Societăţii Române de Televiziune şi va fi difuzat cu sprijinul TVR (Direcţia Programe, Serviciul Arhivă Media și Documentare) şi al Asociaţiei Docuart.

www-brancusiealmeu-ro

„Cuminţenia pământului“ (1991, regia Manase Radnev şi Constantin Chelba, producător Ioniţă Dincă, sunet Ion Holtea, etalonaj Elena Mihăilescu, tehnolog Ion Tatu şi montaj Cristina Brătescu).

 

Filmul este un eseu despre fenomenul Brâncuşi. Imaginile sugestive sunt prezentate în lectura actorului Victor Rebengiuc după un text realizat de Barbu Brezianu, istoric de artă şi exeget al operei lui Constantin Brâncuşi. Naşterea, uliţa satului, şcoala de meserii, peregrinările la pas prin Europa, ucenicia în atelierul lui Rodin şi apoi ruptura de acesta, primul atelier, despărţirea de sculptura clasică şi inventarea unui nou limbaj, cu totul diferit.

Sunt evocate primele lucrări moderne din creaţia artistului: „Rugăciunea“, „Sărutul“, „Cuminţenia pământului“, „Danaida“, „Somnul“, „Tors“, „Prometeu“, „Madame Pogany“, testamentul artistic şi spiritual al lui Brâncuşi, Memorialul „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu. „Masa Tăcerii“, „Poarta Sărutului“ şi „Coloana Infinitului“  constitutie opera sa de căpetenie, singura comparabilă – după aprecierile criticilor şi istoricilor de artă din toată lumea – cu piramidele egiptene, arta Greciei clasiciste şi minunile Renaşterii. (Sursă: www.tvr.ro)

„Cuminţenia pământului“ a fost realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907 şi aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Brâncuşi spunea despre operă: «„Cuminţenia pământului“… A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul… Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită… Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului – care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. „Cuminţenia pământului“ a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!“ » (Sursă: www.brancusiealmeu.ro)

 

Filmul a fost selectat la Festivalul Internaţional de Televiziune de la Monte-Carlo (1990) şi a primit Premiul ACIN 1998 (Asociația Cineaștilor din România) pentru film de artă.

Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate lunar de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2016, în contextul aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel.: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează