Crucea Roșie Română și Cruciani – împreună pentru ajutorarea copiilor care suferă de foame

0

Crucea Roșie Română și Cruciani – împreună pentru ajutorarea copiilor care suferă de foame 

Celebrul brand italian Cruciani susține programul Banca de Alimente al Crucii Roșii Române. Campania Cruciani se desfăşoară sub sloganul „Hranește un vis, o lume fără foame!” și constă în comercializarea brațării trifoi cu patru foi de culoare roșie. 10% din vânzarea acestui produs revine Crucii Roșii Române, în perioada 13 decembrie 2013 – 13 martie 2014.

 Andra

Proiectul Banca de Alimente a fost lansat de Crucea Roșie Română în septembrie 2009, pe fondul impactului crizei economice mondiale și al creșterii prețurilor la produsele alimentare, ca o  soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici.  Acesta   presupune colectarea de alimente greu perisabile în magazinele partenere ale Băncii de Alimente: Carrefour, Mega Image, Real, Metro, Cora Cluj, Cora Mehedinți și Cora Arad, stocarea lor în depozitele Crucii Roșii și apoi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din întreaga țară.

Timp de 4 ani, proiectul Banca de Alimente a reușit să ajute cu alimente de bază și tichete sociale aproximativ 100 000 de familii sau persoane singure. Fiecare persoană sprijinită a primit un pachet cu alimente de bază în greutate de 12 kg conținand: ulei, zahar, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve de carne sau pește, conserve de legume, biscuiți.

În momentul actual, numărul persoanelor care solicită sprijinul Crucii Roșii Române este în creștere în fiecare zi. În acest context, Crucea Roșie Română a acordat o atenție deosebită proiectelor sociale de susținere a persoanelor care suferă de foame și caută permanent soluții de asistență socială adaptată nevoilor noi și emergente ale oamenilor afectați de criză.

Colaborarea cu brand-ul Cruciani oferă ocazia tuturor celor care doresc alinarea suferintei persoanelor vulnerabile să se implice direct,  prin achiziția unui accesoriu care este modern și usor de asortat. Bratara Cruciani trifoi cu 4 foi roșie poate fi achiziționată online www.brataricruciani.ro sau de la distribuitorii autozitati: lanțul de bijuterii Cellini, lantul de bijuterii B&B Collection, lanțul de Sali de fitness World Class, magazinul Pink&Blue și EliteMob . La finalul campaniei 10% din vanzarea acestor brățări vor fi donate proiectului Banca de Alimente al Crucii Roșii Române.

Ambasadorul Crucea Rosie – Iuliana Tudor și artiștii români, care susțin programul Banca de Alimente pentru copii, poartă deja brățara campaniei noastre trifoi cu patru foi roșie. Dintre aceștia îi amintim  pe Margareta Pâslaru, Andra, Nicole Cherry, Ralu-K şi DJ Sava, Marcel Pavel, Nicolae Furdui Iancu, Maria Dragomiroiu, Oana Lianu și trupa Direcţia 5.

 

Despre Cruciani: Proiectul de succes al brațărilor Cruciani s-a nascut dintr-o idee a lui Luca Caprai, proprietarul mărcii Cruciani. Aceasta idee nu este intamplatoare. Brațările sunt confecționate din dantelă macrame a companiei de textile Caprai, lider in producția de textile (www.caprai.it), condusă din 1955 de către tatăl lui Luca. Prin urmare, brațările Cruciani sunt 100% made ​​în Italia. Compania are cea mai mare colecție muzeu privat de arte textile din lume, propriul lant de aprovizionare cu textile, de la fire la produsul finit, produce și distribuie tricotaje de înalta calitate și a fost una dintre primele companii care a obținut certificatul „TF- Traceability & Fashion „, distincție care identifică sistemul de trasabilitate de textile de moda italiană, asigurându-se astfel „Made in Italy”.

Fenomenul bratarilor „trifoi cu patru foi” a debutat pe 2 iunie 2011, odata cu deschiderea primului magazin Cruciani de tip boutique, în Forte dei Marmi (Italia). A reprezentat un succes imens și imediat: timp de 60 de zile s-au format, în fața magazinului, cozi interminabile de oameni dornici să achiziționeze brățările din colecția de vară. Acest boom s-a răspandit rapid atât în întreaga țara cât și pe plan internațional (Europa, America și Japonia). La celebrul eveniment „Vogue Fashion Night Out”, brațările au debutat oficial și în Milano, unde succesul a fost garantat de o ediție limitată de brățări produse special pentru Saptamana Modei la Milano.

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 12 ani de experiență ca trainer pentru circa 7000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează