Conștientizarea importanței colectării selective a deșeurilor de către 45 de tineri în schimbul de tineri internațional “BE Citizen BE Green!”

0

Asociația Young Europe Society implementează în perioada 12-21 iunie 2015 proiectul “BE Citizen BE Green!”, finanţat prin programul Comisiei Europene, Erasmus+ în care 45 de tineri din 6 țări europene vor descoperi timp de 10 zile legătura dintre cetățenia activă și colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării corespunzătoare. Proiectul își propune să dezvolte participanților un set de competențe și cunoștințe antreprenoriale și civice prin metode de educație non-formală.

“BE Citizen BE Green!” este un schimb de tineri organizat în perioada 12-21 iunie 2015 în Costinești, județul Constanța și reprezintă inițiativa Asociației Young Europe Society și a celor 5 organizații non-profit partenere ale proiectului din Cehia, Italia, Turcia, Slovacia și Ungaria. Acest proiect vizează creșterea vizibilității politicii de mediu a Uniunii Europene în domeniul deșeurilor prin familiarizarea participanților cu situația managementului deșeurilor pe plan local, a normelor în vigoare și a principiilor de bază în colectarea selectivă și reciclare. Astfel, aceștia își vor dezvolta competențe și abilități ce îi vor ajuta să înțeleaga importanța colectării și reciclării selective și își vor asuma rolul de cetățeni activi prin implicarea directă în sistemele de reciclare și reutilizare a deșeurilor la nivel micro –în familie și în cercul de prieteni, la nivelul comunității locale, precum și la nivel național și european.

Afis BE Citizen Be Green!

Be Citizen Be Green! conectează două aspecte interdependente ce trebuie să se regăseasca în formarea educațională a fiecarui individ: asumarea rolului de cetățean activ și implicarea în protejarea mediului înconjurător prin colectarea selectivă a deșeurilor. Schimbul nostru de tineri răspunde nevoii țărilor UE  de a implica tinerii activ în societate și de a crește rata de colectare a deșeurilor cu minim 30% până în 2020” a declarat Adrian-Dan VÎLCAN, coordonatorul proiectului BE Citizen BE Green!. “Ne dorim să creăm un cadru nonformal în care participanții să dobândească abilități și aptitudini necesare să le stimuleze o implicare activă în societate prin colectarea selectivă a deșeurilor și reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător” a adăugat Adrian-Dan VÎLCAN.

Participanții vor experimenta modalități creative de confecționare a containerelor pentru colectarea selectivă și vor promova importanța colectării selective și a programului Erasmus+ în rândul turiștilor și localnicilor din Costinești și Vama Veche. Mai mult, alături de cei 9 lideri de grup vor propune soluții ecologiste mai eficiente la problemele de mediu privind colectarea selectivă a deșeurilor și vor contribui la dezvoltarea platformei online a proiectului care va cuprinde rezultatele activităților proiectului.

Acest schimb include 36 de tineri participanți cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, dintre care 18 se confruntă cu oportunități reduse (dificultăți geografice) și 9 lideri de grup ce vor avea rolul de a facilita procesul de învățare și de a se asigura că tinerii se vor implica activ în toate sesiunile de activități.

Activitățile proiectului se bazează pe metode participative de educație non-formală precum: învățarea experiențială, animarea participanților, jocul de rol, chestionarul, sesiuni de reflecție, învățare individuală, participare activă în cadrul unui grup, prezentări publice.

###

Asociatia Young Europe Society (Y.E.S.) este o organizație nonguvernamentală, non-profit, care are ca principal obiectiv dezvoltarea tinerilor prin încurajarea acestora în a deveni cetățeni activi. Y.E.S. promovează și susține dezvoltarea solidarității și toleranței în vederea realizării coeziunii sociale europene, dezvoltarea înțelegerii mutuale între tineri din țări diferite, dezvoltarea artistică și a libertății de expresie, precum și promovarea cooperării la nivel european.

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează