Congresul EFPSA 2014 – ediţia a 28-a / Băile Felix, 27 aprilie – 4 mai

0

În perioada 27 aprilie – 4 mai va avea loc la Băile Felix, Oradea cel mai mare eveniment studenţesc ştiinţific european din domeniul psihologiei, Congresul EFPSA 2014, editia a 28-a.

Acest proiect este realizat sub egida EFPSA (Europen Federation of Psychology Students’ Associations).

Congresul European al Studenţilor la Psihologie este un proiect internaţional de tradiţie, aflat la a 28-a ediţie, iar în anul 2014 România a câştigat dreptul de a-l organiza. Acest proiect reuneşte, timp de o săptămână, peste 300 de participanţi din peste 30 de ţări, şi 25 din cele mai mari nume din România şi Europa din domeniul psihologiei.

Tema principală de anul acesta a congresului este “Development & Technology” reunind subteme precum: Roboterapie, Realitate Virtuală, Dezvoltare Organizaţională, Training şi dezvoltare, Utilizarea Tehnologiei în Psihologie.

efpsaCongresul este organizat de către  Cognosis, Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România, reprezentativă pentru studenţii la psihologie din cadrul a cinci centre universitare din ţară: Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj Napoca,  Universitatea Bucureşti, Universitatea Lucian Blaga – Sibiu, Universitatea de Vest din Timişoara.

Eveniment unic în România, Experienţa EFPSA Congress înseamnă implicarea într-o comunitate de studenţi şi specialişti în domeniul psihologiei, reuniţi într-un mediu axat pe dezvoltare personală şi profesională prin cunoaştere.

Programul ştiintific al evenimentului cuprinde în total 80 de comunicări ştiinţifice, dintre care: 15 prelegeri ale invitaţilor, 7 prezentari orale, 23 de prezentări de postere şi 30 de workshop-uri susţinute de studenţi si specialişti din România şi Europa.

Programul social cuprinde seri culturale, medii prielnice pentru networking şi multiculturalitate, precum şi o excursie la Salina Turda şi în oraşul Cluj-Napoca, excursie ce va avea loc pe data de 1 mai.

Programul complet al evenimentului şi lista de specialişti invitaţi pentru a susţine activităţile ştiinţifice se pot găsi pe website-ul oficial al Congresului:  http://congress2014.efpsa.org/.

efpsa

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează