CONCURS PREMIERĂ în Europa: „Extremely Short Story Competition”

0

Experienta de profesor in exact 50 de cuvinte 

Astăzi s-a lansat concursul „Extremely Short Story Competition”, primul concurs organizat în Europa care se adresează profesorilor non-nativi de limba engleză din întreaga lume. Provocarea constă în redactarea unui text de nici mai mult, nici mai puţin de 50 de cuvinte pe o temă legată de experienţa de profesor şi modul în care un profesor poate schimba cursul vieţii elevilor săi.

Centrul de învăţare a limbii engleze Shakespeare School  este organizatorul primului concurs de acest gen în Europa, conceptul fiind iniţial implementat în Asia. Concursul îşi doreşte să inspire profesorii şi să-i motiveze să devină modelele pentru elevii lor.

După încheierea competiţiei, textele câştigătoare vor fi incluse în două expoziţii, în Bucureşti la Shakespeare School şi în Dubai la Zayed University, aşadar vor primi recunoaştere internaţională. De asemenea, textele vor fi incluse într-o antologie online care să inspire profesorii din întreaga lume.

Câştigătorii vor primi ca premiu vouchere de participare la conferinţa internaţională Fischer a profesorilor de limba engleză, vouchere de participare la examenele Cambridge TKT – de metodică şi predare a limbii engleze, oferite de partenerul educaţional al concursului, British Council şi cursuri de training online ELT Advantage, oferite de sponsorul principal, Fischer International.

Premiile oferă celor mai creativi profesori o reală oportunitate de dezvoltare profesională.  Toţi profesorii înscrişi în concurs primesc un certificat de participare pe care îl pot include în portofoliu. Bineînţeles, textele vor fi redactate în limba engleză, iar participanţii se pot înscrie în concurs pe site-ul www.shakespeare-school.ro până pe 15 decembrie.

Jurizarea se face într-o primă etapă de către o echipă  de profesori de la Shakespeare School, iar cele mai creative 30 de texte selectate vor intra în finală şi for fi evaluate de un juriu internaţional format din reprezentanţi ai Shakespeare School, Fischer International şi British Council şi chiar Peter Hassall, iniţiatorul proiectului.

Ideea organizării unui concurs pentru profesorii de engleză a venit după ce anul trecut Diana Graur, profesor Shakespeare School, a câştigat locul întâi la competiţia mondială de texte scurte organizată de Cambridge ESOL.

_______________________________________________________

Shakespeare School este centrul de învăţare a limbii engleze din București, recunoscut de Cambridge ESOL, care pregăteşte anual peste 1.500 de copii și tineri (4-25 ani). Cu trei sedii și o istorie de peste 10 ani, Shakespeare School se mândreşte cu mii de cursanţi care au făcut performanţă la limba engleză, în ţară şi în străinătate, după ce i-au urmat cursurile. Modul de predare interactiv, abordarea caldă a profesorilor şi măsurarea lunară a rezultatelor definesc metoda Shakespeare School. Centrul oferă cursuri anuale pentru fiecare vârstă şi nivel de performanţă, cursuri de vară, tabere de engleză în ţară şi străinătate, cursuri pentru examenele Cambridge, TOEFL şi IELTS, cluburi de conversaţie cu profesor nativ şi un program de mentoring pentru părinţi.

Pentru mai multe detalii, vizitează www.shakespeare-school.ro.

 

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează