Concertul Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara la Viena

0

În data de 27 octombrie, de la ora 20.00, are loc concertul susţinut de orchestra Filarmonicii „Banatul“ din Timişoara şi Pierre-Yves Pruvot (bariton) în Sala Mare a RadioKulturhaus din Viena. Ansamblul condus de Amaury du Closel prezintă un repertoriu ce cuprinde compoziţii de Ernst Toch (1887-1964), Dimitri Schostakowitsch (1904-1975) şi Franz Schreker (1878-1934). Muzicologul austriac Irene Suchy va modera evenimentul, prezentând biografiile compozitorilor şi fiecare lucrare în contextul istoric aferent.

1

Concertul de la RadioKulturhaus este o producţie a filialei vieneze a Forumului Erweckte Stimmen, fiind finanţat prin programul Uniunii Europeane „Europa pentru Cetăţeni“.

Evenimentul este organizat de Ambasada României la Viena şi Institutul Cultural Român de la Viena, în contextul exercitării președinției României a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Cunoscut publicului românesc din frecventele sale apariţii la pupitrul mai multor orchestre din România cu programe de factură aleasă, Amaury du Closel a studiat compoziţia cu Max Deutsch şi dirijatul de orchestră cu Alexandre Myrat la Conservatorul Regal din Mons (Belgia). Ulterior s-a perfecţionat la Viena cu Karl Österreicher şi Sir Charles Mackerras. În perioada 1984-1985 a fost asistentul lui Jerôme Kaltenbach la Orchestra Simfonică din Nancy (Franţa). Se numără printre laureaţii Concursului internaţional de dirijat „Masterplayers“ de la Lugano (Elveţia). Director muzical al orchestrei „Camerata de Versailles“ şi al „Operei de Cameră“ din Paris, Amaury du Closel a creat în 1988 ansamblul „Sinfonietta de Chambord“, formaţii care din 1996 s-au reunit sub denumirea de „Atelierul Liric şi Orchestral al Regiunii Centrale“.

Forumul Erweckte Stimmen a fost înfiinţat în anul 2015 de către dirijorul Amaury du Closel stabilit la Viena, cu scopul de a redescoperi şi răspândi lucrările compozitorilor exilaţi forţat sau deportaţi în timpul regimurilor totalitare.

Concertul marchează, totdată, debutul seriei de evenimente culturale dedicate promovării oraşului Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel.: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at | www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează