Comunicatul Rețeaua Muzeelor cu privire la scandalul de la Muzeul Țăranului Român

1

La aproximativ 4 ani de la succesiunea de evenimente nefericite care au avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român cu ocazia derulării manifestării “Luna istoriei LGBT”, organizate de Asociația ACCEPT, Rețeaua Națională a Muzeelor din România constată cu tristețe și îngrijorare faptul că acest subiect a recidivat în spațiul public, fiind implicat același muzeu, aceleași tipuri de organizații contestatare retrograde și anacronice și același gen de film care problematizează în jurul unui subiect față de care trebuie să manifestăm toleranță și o bună înțelegere a realităților care ne înconjoară.

Așa cum am făcut-o și atunci, Rețeaua Muzeelor își afirmă și acum susținerea necondiționată față de managementul actual al instituției, pentru perseverența admirabilă cu care rămâne deschis față de formele diverse prin care un muzeu se exprimă, atât prin valoarea colecției sale cât și prin încurajarea inițiativelor culturale de orice fel, de la proiecții de filme până la teatru și dans contemporan.

Organizația noastră promovează în rândul societății civile și a membrilor săi una dintre valorile esențiale ale muzeului și anume valoarea socială. Este acea valoare prin care muzeele pot schimba viețile oamenilor, cu ajutorul căreia noi existăm pentru oameni și spunem povești despre orice fel de oameni. De asemenea, prin valoarea noastră socială ne transformăm în spații unde toate culturile, toate nevoile de învățare și de exprimare sunt întâmpinate și se manifestă liber. Muzeele noastre fac eforturi foarte mari pentru a se adapta marilor teme contemporane ale societății pentru care căutăm ”replici” și puncte de vedere expoziționale sau pedagogice, iar toleranța, problema emigrației, înțelegerea reciprocă sunt fundamentale pentru a ne demonstra rolul nostru de contributori ai marii întreprinderi sociale din care facem cu toții parte.

Condamnăm reacțiile isterice și deplasate care au avut loc aseară, la Muzeul Țăranului Român, în timpul proiecției filmului ”120 de bătai pe minut”. Conflictul a fost generat de ”un grup de creștini” care nu a înțeles că muzeul în care se aflau tratează universul rural nu numai din perspectiva trecutului, dar și în strânsă relație cu alteritatea satului românesc din zilele noastre, cu noua tipologie a țăranului român, implicat nefericit în acest scandal. În situația în care acest grup acuzator ar fi vizitat muzeul, ar fi înțeles că lumea s-a schimbat, satul românesc s-a schimbat, dar din păcate numai reprezentanții acestuia nu s-au schimbat.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România consideră că acest scandal inutil este totuși o oportunitate foarte mare pentru muzeele noastre pentru a deveni actori sociali mult mai implicați în comunitățile pe care le servesc, de a fi mult mai interesate în abordarea cu curaj și obiectivă a unor teme care derutează societatea, care ne atomizează, care încă nu și-au consumat stereotipurile și care dau de multe ori o percepție și o interpretare greșită asupra lucrurilor care contează cu adevărat. Eșecul unor grupuri precum cel care a perturbat buna desfășurare a unui eveniment muzal, este parțial și eșecul nostru, al muzeelor.

În final, noi suntem convinși că aceste manifestări anormale din spațiile unor muzee vor dispărea cu timpul, iar elementul care ne dă speranțe chiar și în privința grupului de contestatari de aseară este faptul că acesta a folosit în sprijinul intervenției lor un vers dintr-o celebră melodie a nu mai puțin celebre trupe Pink Floyd, ”Leave the kids alone”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Un comentariu

  1. avatar

    Propun schimbarea numelui acestui muzeu, din Muzeul țăranului român, în ,,Muzeul urmașilor LGBTxyz ai unor țărani români „. Finanțarea să fie făcută de Direcția pentru Culte… din Ministerul culturii etc, la fel ca pentru orice cult spiritual din România, că și homosexualii au cultul lor. Adică să se facă proporțional cu numărul de adepți ai acestui cult și să li se ingăduie să iși facă pagode, clădiri, săli de adunare,mă rog, nu știu cum le numesc ei, unde să iși desfășoare ritualurile cultural- ideologice, filozofice, etc. Muzeologii români puteau găsi soluții care să nu zgândăre și ofenseze mentalitățile urmașilor biologici majoritari ai țăranului român, ceea ce continuă să facă prin impunerea cu forța a mentalităților unui grup social alogen. Practici homosexuale și zoofile existau și in antichitatea asiatică, deci unde-i modernitatea pe care o invocă ființele acestea ? Cine hotărește ce este normal și ce nu ? ! Legea făcută de om?!

Comentează