Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Companiile pot cumpăra produse textile de la Atelierul de Pânză folosind „taxa pentru dizabilitate”

0

Companiile sau instituțiile publice care au peste 50 de angajați pot achiziționa, fără costuri suplimentare, produse de la Atelierul de Pânză, unitate protejată a ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă. Sacoșe din bumbac, măști reutilizabile, mărțișoare textile și accesorii din pânză reutilizată, toate pot fi achiziționate folosind jumătate din fondul „taxei pentru dizabilitate”.

Conform Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați” (alin.2, art.77). Dacă organizațiile nu respectă această prevedere, ele trebuie să plătească o taxă la bugetul de stat. Reîncepând de anul acesta, legea permite companiilor și insituțiilor să folosească jumătate din suma datorată pentru a achiziționa produse și servicii de la unitățile protejate.

În România rata șomajului este de 90% în rândul persoanelor cu dizabilități. Acest lucru ne-a determinat, încă de la înființare, să oferim locuri de muncă persoanelor cu nevoi speciale. Este mare nevoie de susținerea acestui grup vulnerabil, iar companiile și instituțiile publice se pot implica acum direct în susținerea lor: achiziționează, fără costuri suplimentare, produsele pe care persoanele cu dizabilități le crează. Susținând o unitate protejată, nu doar că asiguri locuri de muncă pentru persoane vulnerabile, ci și incluziunea lor socială.” spune Andreea Savin, project manager al Atelierului de Pânză.

Organizațiile interesate de sacoșe din bumbac sau din textile reutilizate, care se pot personaliza, mărțișoare textile sau măști faciale din bumbac, semnează un contract de vânzare-cumpărare și un acord de parteneriat. La acestea, unitatea protejată atașează fișele de post ale persoanelor cu dizabilități care au lucrat produsele respective și o factură fiscală care atestă achiziția. https://bit.ly/3psff5h

Toate aceste documente pot fi puse la dispoziție de Atelierul de Pânză, firmele sau instituțiile trebuie doar să aleagă produsul potrivit cerințelor lor.

În acest moment, 30% dintre angajații Atelierului de Pânză sunt persoane cu dizabilități și cumulează 50% normă din total norme angajați, ceea ce a permis obținerea certificatului de unitate protejată.

Pentru orice alte detalii/informații cu privire la aceste beneficii fiscale și o ofertă pentru produsele Atelierului de Pânză, îi puteți contacta pe adresa de e-mail contact@atelieruldepanza.ro.

Despre ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă

ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys. Viziunea ViitorPlus: „Redescoperim împreună legătura cu natura și investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”. www.viitorplus.ro

Despre Atelierul de Pânză SRL

Atelierul de Pânză SRL, lansat în anul 2009, este o unitate protejată și întreprindere socială a asociației ViitorPlus. În Atelier sunt confecționate produse textile prietenoase cu mediul: sacoşe reutilizabile din bumbac 100% (netratat, nevopsit, neînălbit), măști reutilizabile din bumbac și produse create din deșeuri textile pre-producţie, care astfel prind o nouă viață. Pe lângă misiunea de protejare a mediului, Atelierul de Pânză are și o misiune socială, 50% din angajați sunt persoane cu dizabilităţi.

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.