Colocviul internaţional „(Im)pudoarea în cultura română“ la Universitatea din Viena

0

Institutul de Romanistică al Universității din Viena organizează în perioada 14-15 mai colocviul internațional „(Im)pudoarea în cultura română“. Participanții, academicieni din Austria, România, Elveția, Olanda şi Republica Moldova, vor dezbate această temă și vor oferi o perspectivă contextuală și comparată asupra raporturilor dintre pudic și impudic, rușinare și nerușinare în cultura română.

1

Colocviul internațional „(Im)pudoarea în cultura română“ este organizat de prof. univ. dr. Michael Metzeltin, dr. Petrea Lindenbauer și dr. Florin Oprescu. Conceptele de „pudoare“ și de „impudoare“ sunt prezente în fiecare societate în contexte istorice și sociale diferite și joacă un rol important în construcția identitară, prin raportarea la normele sociale acceptate într-un anumit context istoric. Colocviul îşi propune să aducă în discuţie întrebări precum: Este „impudoarea“ un concept demn de a fi observat, analizat, clasificat? Este acesta un subiect sau o temă destul de „academică“? Este sau nu mai (im)pudică lumea noastră românească decât altele?
Vor conferenţia pe această temă: Michael Metzeltin, Petrea Lindenbauer, Mădălina Diaconu şi Florin Oprescu (Viena); Magda Jeanrenaud (Iaşi), Alex Drace-Francis (Amsterdam); Ioana Pârvulescu, Rodica Zafiu şi Liviu Papadima (București); Otilia Hedeşan (Timişoara), Ilie Rad (Cluj-Napoca); Vasile Spiridon (Bacău), Christina Vogel (Zürich) şi Tatiana Ciocoi (Chişinău).

Institutul Cultural Român de la Viena este partener al colocviului alături de Universitatea din Viena, Ambasada României în Republica Austria, Vienna Insurance Group, Institutul Limbii Române și Societatea Austro-Română.

Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel: +431 319 10 81;
office@rkiwien.at
www.rkiwien.at
www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează