Horia Colibășanu pleacă spre Himalaya. Vrea să deschidă o rută nouă pe Dhaulagiri 8.167 m

0

Horia Colibășanu, alpinistul român care a urcat pe opt dintre cele mai înalte vârfuri alpine ale lumii, pleacă astăzi în următoarea sa expediție himalayană la peste 8.000 de metri, cu provocarea de a deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri (8.167 m), clasat în top cinci cei mai periculoși munți. În următoarele zile, sportivul timișorean va începe aclimatizarea în zona masivului Annapurna, urmând ca în 10 aprilie să înceapă trekkingul spre tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri.

Colibășanu va face echipă anul acesta cu Marius Gane (51), sportiv român de performanță și alpinist de mare altitudine, și de Peter Hámor (53), alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya. Cei trei sportivi vor avea o ascensiune fără oxigen și fără ajutorul șerpașilor.

̋Deschiderea unei rute noi în Himalaya, la peste 8.000 de metri, este un proiect mai vechi, pentru care am mai avut câteva tentative. Cred în șansa acestui an pentru că și colegii de expediție, Marius Gane și Peter Hámor, își doresc un astfel de proiect. Împreună, avem ani de experiență în expediții la mare altitudine mai mulți decât vârsta oricăruia dintre noi. Peter și cu mine am urcat deja pe Dhaulagiri, iar Marius are experiența multor rute tehnice și cu grad de dificultate ridicat. Doar vremea să țină cu noi anul acesta. Suntem încrezători și pornim cu pregătire fizică de luni de zile pentru a face față unui traseu pe care nu a mai călcat nimeni până acum̋ – Horia Colibășanu, la plecarea spre Himalaya.

Conform planului expediției, cei trei sportivi vor porni spre baza muntelui Dhaulagiri (8.167) în 10 aprilie. În 16 aprilie, planifică să ajungă în tabăra de bază, iar din 19 aprilie vor începe aclimatizarea spre altitudine mai mare, vor pregăti ruta de urcare și vor instala taberele intermediare spre vârf. Ascensiunea finală este planificată în perioada 15-25 mai, când este estimat intervalul de timp optim pentru expedițiile la peste 8.000 de metri. Sportivii au planificat întoarcerea în țară la începutul lunii iunie 2019.

Expediția poate fi urmărită pe www.horiacolibasanuhimalaya.ro , pe pagina de Facebook Horia Colibășanu şi pe pagina de Twitter a sportivului.

În 2019, are loc cea de-a 21a expediție internațională a lui Colibășanu şi cea de-a 16a în Himalaya.

Expediţia este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Horia Colibășanu este susținut pentru această expediție de partenerii Gold: Profi, FAN Courier, Comtim și Webasto.

Sponsorul Silver al proiectului de ascensiune este: AD Auto Total.

Sponsorii Bronze sunt: Mewi, Poka, Cramele Recaş, Primăria Municipiului Timişoara și Consiliul Județean Timiș.

Partenerii tehnici sunt: Mammut, La Sportiva și Cebe. Partenerii de echipament sunt: SportGuru și Sorins.

CARIERA SPORTIVĂ

Horia Colibășanu este sportiv de performanță, alpinist de mare altitudine, având în prezent în palmares ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Expedițiile de succes în Himalaya, principiile de etică sportivă de a urca pe munte fără oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor i-au făcut pe români să îi arate respect și suport pentru activitatea sa.

Rezultatele sale sportive au fost apreciate şi de preşedintele României Klaus Iohannis care i-a acordat lui Horia Colibășanu în iunie 2017 cea mai importantă distincție pe care o poate acordat președintele: Ordinului Național “Steaua  României”, grad de Cavaler.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume, potrivit The Economist (mai 2013), care îl citează pe Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu.

Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m).

Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.

Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia.

Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene își amintește: „Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând (timp de 72 de ore la peste 7.400m altitudine – n.n.) cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau.”

Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.

Bazată pe această poveste adevărată, Arena Comunicación din Spania și televiziunea spaniolă TVE au produs filmul documentar „Pura Vida/The Ridge”, câștigător la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian.

Alpiniștii care și-au riscat viața pentru Iñaki, inclusiv Horia Colibășanu, au primit diverse distincții:

  • Nominalizarea la premiul Prințul de Asturia (2008) – „pentru sacrificiu, generozitate, spirit de echipă și prietenie”.
  • „Spirit of Mountaineering”, în cadrul festivității „Piolet d’Or” (2009)
  • Medalia de aur „Meritul Sportiv”, din partea Guvernului Navarrei (2008). Puține persoane au primit, de-a lungul timpului, „Meritul Sportiv”, ca de exemplu Miguel Indurain, câștigător al Turului Franței, cinci ani la rând (1991-1995).

Horia Colibășanu este singurul alpinist român care a primit distincția „Spirit of Mountaineering”, din partea British Alpine Club, primul și cel mai prestigios club montan din lume.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.