Cicliștii români participă la Turul Franței 2013?

0

Este pentru prima oară când suporterii români vor fi prezenți în Marea Buclă, într-un grup organizat, pentru a-și susține sportivii favoriți.

Proiectul „Cycling Trips” oferă pasionaților de ciclism posibilitatea de a sărbători ediția cu numarul 100 a Tour deFrance chiar la fața locului, pedalând pe șoselele din Alpi.

Între 14 iulie și 22 iulie 2013, bicicliștii români îi vor vedea “pe viu” și vor pedala alături de cei mai buni rutieri ai momentului: Alberto Contador, Andy Schleck sau Cadel Evans.

Caravana Turului va fi urmarită în ultimele 4 etape montane, iar cicliștii amatori români vor pedala pe faimoasele cațărări de la Alpe d’Huez, Galibier, Izoard sau Medeleine.

Ediția 100 a renumitei competiții se anunță a fi una memorabilă. Organizatorii au programat două treceri pe legendarul Alpe d’Huez în cadrul aceleiași etape. Bicicliștii români, alături de sute de mii de suporteri din toată lumea, vor fi prezenți aici pentru a urmări lupta finală dintre favoriți.

Proiectul „Cycling Trips”

2013 este al doilea an consecutiv când se organizează astfel de excursii sub umbrela „Cycling Trips” .

Participanții vor beneficia de transport, cazare cu mic dejun, ghid însoțitor ce va pedala alături de grup, asistență tehnică pe trasee și de transportul bicicletelor.

Turul Italiei este și el inclus în programul excursiilor de anul viitor. Cei care au fost deja acolo într-o astfel de vacanță își amintesc:

„Turul Italiei este ca o sărbătoare pentru orașele prin care trece, rozul fiind omniprezent în vitrinele magazinelor sau la geamurile caselor. Deși cunoscuți pentru pasiunea lor pentru mașini, italienii m-au surprins prin numărul lor: am avut ocazia să pedalez alături de mii de cicliști, de la copii la domni și doamne de vârsta bunicilor mei.”

Florin, 28 de ani, București

„Pentru mine a merge la Il Giro ca spectator a însemnat cam ce ar însemna pentru un pasionat de artă o vizită în Capela Sixtină. Asta cu atât mai mult cu cât eu şi prietenii mei am fost un fel de spectatori activi. Am urcat “regina” căţărărilor italiene, Passo dello Stelvio, printre pereţi de zăpadă, am stat la un metru de cicliştii care se încălzeau pentru contratimpul de la Milano şi am simţit live la autocarul echipei Garmin bucuria victoriei lui Hesjedal. O vacanţă perfectă!”

Alin, 48 ani, Deva

Pentru mai multe detalii și înscrieri la cele două excursii accesați site-ul: www.cyclingtrips.wordpress.com

“Cycling Trips” este un proiect al ENJOYTransylvania- agenție turoperatoare, specializată în vacanțe active (cicloturism sau mers pe jos), în țară sau strainatate.

www.cyclingtrips.wordpress.com –  www.enjoytransylvania.ro

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează