,,Chivas Venture’’ anunță finaliștii ediției a III-a în România. O competiție de antreprenoriat cu impact social

0

10 dintre cele mai promițătoare afaceri românești cu impact social au participat pe 23 noiembrie la sesiunea de pitch organizată de Chivas Regal, în cadrul semifinalei locale a competiției Chivas Venture. Dintre acestea, 5 afaceri au fost selectate de juriu pentru a merge mai departe, în cursa pentru un loc în finala globală. Toți cei 5 finaliști locali vor participa într-un program de mentorat, iar câștigătorul va fi anunțat pe 11 ianuarie 2018.

TARABA VIRTUALĂ este aplicația mobilă care conectează cumpărătorii cu producătorii locali. Printre beneficiile aplicației se numără posibilitatea de a putea defini propriile reguli de comerț, simplitate și flexibilitate de a comanda și de a primi comenzi și timp câștigat prin rutarea optimă a comenzilor în ziua livrării.

THATS oferă nevăzătorilor acces la studiu individual. Un nevăzător știe cum arată doar obiectele pe care le poate atinge. La clasă, profesorul nu îi poate acorda atenția necesară, iar mama lui și-ar dori să meargă singur la întâlniri cu prietenii. După absolvire, îl așteaptă meserii de maseur, acordor de pian sau ajutor social (în 98% din cazuri). Vizualizarea informației este problema pe care THATS o rezolvă, printr-un produs inovativ.

AXOSUITS propune un dispozitiv medical electromecanic de tip exoschelet care îi poate ajuta pe cei cu paralizie/atrofie musculară a membrelor inferioare să se deplaseze altfel decât în fotoliul rulant. Momentan, folosirea fotoliului rulant generează o listă lungă de boli secundare, care pot fi ameliorate sau eradicate prin trecerea la tehnologia Axosuits.

RISE este un dispozitiv IoT care detectează și trimite alerte în cazul accidentelor moto. Dispozitivul trimite, în timp real, informații critice despre locația și profilul medical al motociclistului în cazul unui accident. RISE veghează asupra mototcicletei si funcționează ca o alarmă inteligentă care trimite notificări atunci când aceasta este mișcată.

eCUORE propune tehnologia cardiovasculară a viitorului, compusă dintr-un tricou, senzori și un dispozitiv foarte mic care preia impulsul electric de la inimă și îl trimite în cloud. Algoritmii îl analizează în timp real și au capabilitatea să îl trimită către serviciile de urgență. Tehnologia este foarte ușor de utilizat, ajutând medicii să monitorizeze și să diagnosticheze pacienții de la distanță.

Pitch-ul The Venture

Sesiunea de pitch a avut loc în București și a reunit cele mai bune 10 business-uri românești înscrise în competiția Chivas Venture, lansată în România pentru al treilea an consecutiv: Taraba Virtuală, THATS, AxoSuits, RISE, eCUORE, Symme3D Biotech, VTREE, Medic Chat, iOla SOLUTION și Biocomp.

Cei 10 antreprenori s-au întrecut în idei și au prezentat în fața juriului soluțiile ingenioase pe care le oferă prin afacerile lor pentru diferite nevoi sociale, implementabile atât la nivel local, cât și global. Membrii juriului, format din Marius Ghenea, George Buhnici, Cristian China Birta și Tudor Furir, au analizat cu atenție prestanța participanților și impactul social al fiecări afaceri, iar la finalul sesiunii de pitch, au desemnat finaliștii The Venture în România.

Premiile Chivas Venture

Toți cei 5 finaliști selectați în urma pitch-ului vor participa la o sesiune de mentorat organizată de Chivas Venture. Antreprenorii vor trebui să își demonstreze abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigătorul fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală. În joc este un premiu de 5.000 euro la finalul etapei locale și șansa de a primi finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor din fondul de 1 milion $ în etapa globală.

Totodată, în luna ianuarie 2018, cei 5 finaliști ai ediției a III-a Chivas Venture vor participa în programul de antreprenoriat BusinessDrive, susținut de Marius Ghenea.

Finala Globală

După încheierea etapei locale, pe 11 ianuarie 2018, juriul va alege câștigătorul care va reprezenta România în etapa globală. Mai departe, antreprenorul român va concura pentru premiul final în perioada 26 martie – 24 mai 2018, alături de alți 28 de participanți din țări de pe 5 continente.

Participarea României în competiția Chivas Venture reprezintă un vot de încredere oferit antreprenoriatului românesc cu impact social. Demersul are ca scop promovarea și orientarea către problemele comunității și dezvoltarea afacerilor cu impact social printre tinerii antreprenori.

Despre Chivas Regal

Chivas Regal este un brand global de whisky și principalul scotch whisky al producătorului Chivas Brothers, fiind prezent în peste 150 de țări din Europa, Asia și America. Gama Chivas se remarcă prin stil, consistență și exclusivitate și cuprinde băuturile Chivas Regal  12, 18 și 25 Year Old.

Despre Pernod Ricard

Pernod Ricard este co-liderul mondial al vinurilor şi băuturilor spirtoase, creat în 1975 de fuziunea dintre Ricard şi Pernod, Grupul deţine în prezent unul dintre cele mai prestigioase portofolii de branduri din domeniu precum Ballantine’s, ABSOLUT Vodka, Chivas Regal, Jameson, The Glenlivet, Lillet, Martell, Havana Club, Beefeater, Mumm, Perrier-Jouët si Jacob’s Creek. Pernod Ricard are 18.000 de angajati, se dedică unei politici de dezvoltare sustenabilă şi încurajează consumul responsabil. Strategia Pernod Ricard se bazează pe 3 valori cheie care îi ghidează expansiunea: spiritul antreprenorial, încrederea reciprocă şi un simţ etic dezvoltat.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează