„Cerul Unic European: un spațiu aerian eficient și performant” – prima dezbatere interactivă la București

0

„Cerul Unic European: un spațiu aerian eficient și performant” – prima dezbatere interactivă la București cu privire la legislația europeană SES2+

Biroul de Informare al Parlamentului European în România a găzduit dezbaterea „Cerul Unic European: un spațiu aerian eficient și performant”, vineri, 30 ianuarie 2015, la București.

cerul_unic_14

Evenimentul a adus în dezbatere Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului pentru punerea în aplicare a Cerului Unic European (2013/0186 (COD)), prin implicarea principalelor instituții și organizații din domeniul aviatic din România și alte state membre ale UE într-un dialog direct cu Raportorul Parlamentului European pentru această Propunere de Regulament, domnul Marian-Jean Marinescu, Membru al Comisiei pentru Transport și Turism din cadrul Parlamentului European, Vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat).

Aspectele analizate în cadrul dezbaterii au subliniat importanța tematicii pentru autoritățile din România și susținerea pentru continuarea dezbaterilor punctuale. Mai jos câteva dintre principalele puncte atinse de participanții la dezbaterea moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru.

Marian-Jean MARINESCU, Membru al Comisiei pentru Transport și Turism din cadrul Parlamentului European, Vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creștin Democrat) (PPE) a vorbit despre “Rolul și importanța implementării Cerului Unic European în consolidarea pieţei interne europene”. Eurodeputatul Marinescu a arătat că Cerul Unic European înseamnă mai puține emisii, timp mai puțin de zbor, o structurare mai bună a controlului de trafic și multiple avantaje pentru pasageri. Coordonarea traficului aerian, în acest moment, în Uniunea Europeană, se face pe baza unei arhitecturi bazate pe frontierele naționale care exista încă în aer, deși la sol au dispărut. Transportul aerian contribuie la dezvoltarea economică a Uniunii, iar acesta trebuie dezvoltat în așa fel încât să aducă beneficii economice comune.

Virgil Dragoș TITEA, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, a punctat că, în contextul aderării la Uniunea Europeană, ROMATSA (Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian) și BULATSA (Administraţia Bulgară a Serviciilor de Trafic Aerian) au colaborat încă din 2004 pentru a crea un FAB comun (Bloc Aerian Funcțional), colaborare care a început din 2012. Aceasta permite ambelor state să îmbunătățească eficiența traficului. […] România sprijină o mai rapidă aplicare a Cerului Unic European (Single European Sky – SES2+).

Andrei FILIPOIU, Director Direcția Siguranță, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, a vorbit despre „Implicațiile Regulamentului SES 2+ asupra activităților de supervizare desfășurate de către Autoritatea Națională de Supervizare (NSA)”. Domnul Filipoiu a arătat că, în privința creșterii eficienței serviciilor suport, o piață liberă a serviciilor este un lucru pozitiv, crește concurența, care de multe ori este binevenită, însă, pe de altă parte, elementele legate de siguranță sunt cunoscute cel mai bine de experții locali. În prezent, colaborarea dintre serviciul meteorologic și ROMATSA este foarte strânsă. Un furnizor nou venit ar putea crea niște posibile condiții care s-ar putea transforma în riscuri. Este important să existe o analiză competentă.

Ion-Aurel STANCIU, Director General, Regia Autonomă  „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA” a vorbit despre „SES 2+: Stimulare, Performanță, Concurență”. Domnia sa a subliniat că ROMATSA este în favoarea SES2+ și că este necesară simplificarea reglementărilor pentru ca acest pachet să fie implementat.

Philippe MORIN, Assistant Director EU Affairs IATA (International Air Transport Association), a vorbit despre „perspectiva companiilor aeriene cu privire la Cerul Unic European 2+” („Airlines point of view on Single European Sky 2+”). Domnia sa a punctat că industria aviatică susține în UE, direct sau indirect, 7,8 milioane de locuri de muncă. Pe lângă creșterea siguranței, SES va permite multiplicarea de trei ori a capacității spațiului aerian. De aceea, SES este și o oportunitate de a dezvolta mediul de afaceri în general și, prin urmare, de a crea locuri de muncă. Efectele benefice ale SES se resimt asupra mediului, economiei, mediului de afaceri și cetățenilor.

Andrei CÂRSTEA, Operational Control Center Manager, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM a arătat că un alt aspect pozitiv îl reprezintă înlăturarea barierelor naționale care va duce la operarea de rute mai scurte și cu costuri mai mici, iar scurtarea rutelor va duce la îmbunătățirea performanțelor aeronavelor, fiind capabile să atingă destinații mai îndepărtate cu aceeași încărcătură comercială. Scăderea costurilor cu navigația aeriană și implicit scăderea consumului de combustibil va însemna eficientizarea zborurilor iar mediul înconjurător va beneficia de scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Context

Implementarea Cerului Unic European reprezintă o prioritate-cheie a politicii europene în domeniul aviației, care are ca scop creșterea eficienței în ansamblu a modului în care spațiul aerian european este organizat și gestionat, prin modernizarea actualului sistem de management de trafic aerian, în vederea asigurării unui transport aerian sigur, fluent și sustenabil pe termen mediu și lung.

Parlamentul European a aprobat în primă lectură rezoluția sa legislativă referitoare la această propunere de regulament, în data de 12 martie 2014, care fusese adoptată de Comisia pentru Transport și Turism din cadrul Parlamentului European în urmă cu un an, pe 30 ianuarie 2014.

Propunerea de regulament urmează sa fie supusă primei lecturi în Consiliul Miniștrilor, urmând ca în funcție de poziția adoptată, Propunerea de Regulament să fie adoptată sau retransmisă în Parlamentul European pentru a doua lectură. Ca urmare a aplicării Procedurii legislative ordinare, această Propunere de regulament va fi adoptată în comun de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, cele două instituții având aceeași putere de decizie.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează