Centrul Oftalmologic Oculus prezent pentru a patra oară consecutiv la cel mai mare congres internațional de Oftalmologie al Italiei

1

București, 31 octombrie 2016 – Centrul Oftalmologic Oculus, prima clinică de microchirurgie oculară din România, reprezentat de Dr. Ozana Moraru și Dr. Cristian Moraru, s-a numărat printre invitații celui mai mare congres internațional de Oftalmologie al Italiei, „Videocatarattarefrattiva”, ediția 2016, ce a avut loc în perioada 28-30 octombrie la Milano. România a fost reprezentată de echipa de elită Oculus pentru a modera sesiunile chirurgicale live și a prezenta propriile tehnici de rezolvare a traumatismelor oculare și a cataractei traumatice.

congres-videocatarattarefrattiva-2016-2

Ne bucurăm că am avut onoarea să fim prezenți pentru a patra oară consecutiv la Videocatarattarefrattiva, un congres de referință în domeniul chirurgiei oculare, organizat și condus de un nume remarcabil al domeniului, Prof. Lucio Buratto. Aici, am avut ocazia să moderăm sesiunile de chirurgie live și să împărtășim experiența științifică românească și celorlalți colegi din domeniu, dar mai ales ne simțim motivați să rămânem conectați la standardele medicinei de cel mai înalt nivel practicate în străinătate și ne încurajează să le implementăm în România”, a declarat Dr.Ozana Moraru, medic specialist oftalmolog și manager al Clinicii Oculus.

În cadrul simpozionului de specialitate, aflat la cea de-a 35-a ediție, chirurgii Oculus au participat atât în calitate de moderatori ai sesiunilor științifice și de chirurgie în regim Live și de asemenea, au susținut prezentări de cazuri clinice chirurgicale dificile în implantele secundare de cristalin artificial, pe ochi cu traumatisme în antecedente sau cu alte patologii severe. Prezența românească a fost și de această dată salutată cu entuziasm de o sală arhiplină de peste o mie de spectatori și dezbaterile interesante de la sfârșitul prezentărilor, confirmă încă o dată aprecierea pe care colegii europeni o au la adresa echipei Centrului Oftalmologic Oculus.

De asemenea, Dr. Ozana Moraru, recunoscută ca „Key opinion leader” european pe segmentul chirurgical ocular, a fost invitată să prezinte lucrarea ce are în vedere ultimul tip de cristalin artificial, „EDOF – Enhanced Depth of Focus”, care permite pacientului să nu mai poarte ochelari după operația de cataractă, nici pentru distanță și nici pentru aproape. Alături de Dr. Ozana Moraru şi-au susţinut prezentările şi alţi specialiști în chirurgia refractivă din mai multe ţări europene precum: Italia, Spania, Germania, Franţa, Cehia, Rusia, Olanda, Elveția.

Chirurgii Centrului Oftalmologic Oculus sunt singurii oftalmologi români invitaţi regulat de organizaţiile de profil europene şi mondiale să-şi prezinte experienţa la cele mai înalte foruri de specialitate din lume, atât prin conferinţe teoretice, cât şi prin sesiuni de operaţii în sistem Live, iar această prezenţă la Congresul Videocatarattarefrattiva nu a făcut decât să confirme încă o dată expertiza profesională și contribuția științifică adusă permanent de echipa românească.

Despre Oculus:

Înființat în 1993, Centrul oftalmologic Oculus este prima clinică de microchirurgie oculară din România și cea mai mare clinică oftalmologică privată din țară, atât ca personal, numărând 57 de angajați, cât și prin amploarea serviciilor medicale (consultații și operații): 8 cabinete în care sunt consultați și tratați zilnic în medie 200-250 pacienți, două săli cu trei mese operatorii, efectuându-se aproximativ 550-650 operații pe lună. Clinica oferă servicii acoperind aproape întreaga gamă de specialități medicale oftalmologice: chirurgia cataractei, chirurgia glaucomului, chirurgia refractivă, chirurgia dezlipirii de retină și tratamente laser pentru afecțiuni vitro—retiniene.

www.eye.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Un comentariu

  1. avatar

    Felicitari! Am ajuns la acest articol si la un altul tot de pe site-ul dumneavoastra, cautand informatii referitoare la operatia de cataracta. Ce am gasit, ma face sa nu mai am teama de aceasta interventie chirurgicala.

Comentează