Cele mai bune startup-uri tech din Romania, premiate la Finala CESA Romania 2018

0

Pe 19 septembrie, a avut loc Finala CESA România 2018, un eveniment organizat de Impact Hub Bucharest și dedicat antreprenoriatului în tehnologie. Partea de conferință a reunit reprezentanți ai unora dintre cele mai cunoscute business-uri românești crescute la nivel internațional: QUALITANCE, UiPath, Tremend, Appticles, CyberSwarm, în timp ce la gală au fost desemnați câștigătorii fazei naționale Central European Startup Awards.

Câștigătorii celor 13 categorii incluse la Central European Startup Awards România, cele mai bune startup-uri bazate pe tehnologie și cei mai activi antreprenori din industrie sunt:

Best Accelerator or Incubator – Spherik Accelerator

Spherik aduce împreună tehnologia, educația și oportunități de investiții, având ca misiune îmbunătățirea ecosistemului local de startup-uri și creșterea de startup-uri care se dezvoltă la nivel internațional.

Best Social Impact Startup – Cartea Daliei
Dalia’s Book – Cartea Daliei este o organizație non-profit care urmărește să promoveze educația în rândul tuturor copiilor, prin tehnologie.

Best Blockchain Startup – BittWatt
BittWatt este o soluție de optimizare a tranzacțiilor de energie și de utilizare a acesteia ca monedă de schimb, lansată deja pe piația internațională.

Best Coworking Space – Nod Makerspace
Nod Makerspace, spațiul de coworking dotat cu ateliere de producție pentru industrii creative.

Best Biotech Startup – NutritIO
Nutritio este o aplicație care eficientizează activitatea dieteticienilor și a nutriționistilor pentru ca aceștia să poată ajuta mai mulți pacienți să își atingă obiectivele într-un timp mai scurt.

Best AI / Machine Learning Startup –
VisageCloud
VisageCloud democratizează beneficiile și cazurile de utilizare asociate folosirii atât tehnologiilor de clasificare și recunoaștere facială, cât și celor de computer vision, fiind în același timp o soluție eficientă din punct de vedere al costurilor pentru companii mici, mijlocii și enterprise.

Best Fintech Startup – Instant Factoring
Instant Factoring este prima platformă fintech românească de on-line factoring, creată pentru a sprijini dezvoltarea micilor companii și antreprenori, asigurând acestora lichidități in maxim 24 de ore.

Best IoT Startup – Ridesafe Technology
Ridesafe Technology – RiSE este o platformă IoT și o aplicație mobilă creată pentru a oferi mai multă siguranță motocicliștilor.

Best Newcomer – CargoPlanning
CargoPlanning este un marketplace digital dedicat organizării transporturilor de marfă și planificării activităților de logistică, de către fabrici și depozite.

Female Role Model of the Year – Xenia Muntean
Xenia Muntean, co-fondatoare și CEO Planable, o platformă de colaborare pentru echipele de social media.

Investor of the Year – Matei Dumitrescu
Matei Dumitrescu – vicepreședintele asociației de investitori Techangels, parte a celui mai mare accelerator din CEE pentru statupurile de impact – Investment-Ready Academy din Viena, mentor și investitor global în startupuri atât din România și regiune cât și din Silion Valley sau Brazilia.

Founder of the Year – Alexandru Iliescu
Alexandru Iliescu – CEO și cofondator Mondly, cea mai cunoascută şi mai descărcată aplicaţie de învăţare a unei limbi străine! În februarie 2017, Mondly a lansat MondlyVR, prima aplicație cu recunoaștere vocală în VR.

Startup Of The Year – Instant Factoring

Central European Startup Awards este una dintre cele mai importante competiții din regiune dedicate startup-urilor. Se organizează local în 10 țări din Europa Centrală și de Est și la nivel regional. Partenerul oficial al acestei ediții a competiției în România este Impact Hub Bucharest. Finala a fost organizată cu sprijinul sponsorilor: Sparking Capital, Rețeaua de Sănătate Regina Maria și Business Review. Câștigătorii acestei etape merg mai departe, în faza națională a competiției. Detalii sunt disponibile aici.

Despre Impact Hub Bucharest

Impact Hub Bucharest este organizația ce susține dezvoltarea antreprenorială a inițiativelor cu impact pozitiv în societate în cadrul unei comunități globale, oferind spații de lucru colaborative, programe de dezvoltare și incubare a afacerii, conferințe și evenimente, precum și opțiuni de finanțare prin crowdfunding. Prezentă în București din 2012, organizația face parte din rețeaua globală Impact Hub cu prezențe fizice în peste 100 de locații de pe 5 continente.

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este organizația dedicată sprijinirii inovatorilor care încearcă să rezolve provocările economice, sociale și ecologice ale zilelor noastre prin proiecte și modele de afaceri cu impact social pozitiv. Parte dintr-o rețea globală, Impact Hub Bucharest oferă un spațiu de lucru și colaborare în centrul Bucureștiului, o comunitate activă de peste 200 de membri, evenimente de învățare, networking și dezvoltare, programe de accelerare și dezvoltare a afacerilor cu impact social.

Comentează